Astmul poate să apară oricând în timpul vieţii. Care sunt primele semne ale bolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spirometria este testul care măsoară funcţionarea plămânilor

Astmul apare, de cele mai multe ori, în copilărie, dar nu neapărat atunci. Pacienţii diagnosticaţi cu această afecţiune pot duce o viaţă normală dacă iau medicamentele prescrise de medic, merg periodic la control, nu fumează, se feresc de polen, de praf şi de mucegaiuri, precum şi de părul de animale.

Astmul este o boală cronică de plămâni, iar simptomele ei sunt: lipsa de aer, respiraţia şuierătoare, senzaţie de apăsare în piept şi tuse. Afecţiunea nu poate fi vindecată, dar simptomele bolii pot fi ţinute sub control.

"Este important ca pacienţii să ştie că pot duce o viaţă normală dacă îşi iau tratamentul şi se feresc de factorii de risc." spune prof. dr. Florin Mihălţan, Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie şi reprezentantul GINA (Global Initiative for Asthma) în România.

Astmul afectează 300 de milioane de oameni din întreaga lume. Aproape un milion de români sunt diagnosticaţi cu această afecţiune din cele 30 de milioane de europeni.

Dr. Polliana Leru, conf.univ. la UMF Carol Davila din Bucureşti, a explicat pentru Adevărul când debutează astmul: „De cele mai multe ori, la copilul mic există o boală care seamănă cu astmul şi care se numeşte wheezing ( respiraţie şuierată) sau astm postviral şi care este determinată de infecţiile virale. La copiii fără un teren alergic atopic înnăscut, deci la copiii care nu sunt atopici această boală poate să se vindece la vârsta de 5-6 ani. Definitiv. La copiii care au un teren atopic şi care fac wheezing postviral, riscul de a face astm după vârsta de 6 ani este mai mare. Uneori la pubertate este o ameliorare a bolii şi apare un alt vârf de debut sau de frecvenţă după vârsta de 20 de ani“. Practic, astmul poate să apară oricând în cursul vieţii. „Dar mai frecvent este la copii, la adolescenţi şi la oameni tineri. De cele mai multe ori, sunt alergiile respiratorii responsabile de astm, dar sunt şi forme de astm care nu sunt alergice. Şi aici intervin alţi factori. Mai ales astmul apărut la vârsta adultă. La femei la menopauză, sau în asociere cu alte boli sau cu expuneri profesionale la persoane care au lucrat mai mult timp într-un mediu cu substanţe care au posibilitatea de a determina astmul sau bronşita , mai ales dacă asociază şi alţi factori de risc atunci poate apărea şi mai târziu“. Tratamentul constă pe de o parte în evitarea contactului cu factorii de risc, iar pe de alta în medicamente bronhodilatatoare.

Pe www.invingeastmul.ro pacienţii au la dispoziţie un test de autoevaluare a controlului astmului. Pe 21 şi 22 mai, în Parcul Tineretului din Bucureşti (intrarea dinspre Cafeneaua Actorilor) vor avea loc spirometrii gratuite.

Spirometria este testul care măsoară funcţionarea plămânilor, durează puţin, este nedureroasă şi rezultatul se dă pe loc.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”