Anxietatea netratată conduce la fobii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moştenirea genetică, educaţia şi accidentele traumatizante sunt factorii care influenţează în cea mai mare măsură apariţia fobiilor. Teama nejustificată dă atacuri de panică, adică episoade de frică intensă, însoţite de simptome fizice

 Fobiile sunt forme patologice ale anxietăţii şi reprezintă teama anormală faţă de un obiect, de o fiinţă, de un fenomen sau de o situaţie. Mai mult, persoanele care au fobii admit că teama lor este iraţională, dar acest lucru nu-i opreşte să simtă în continuare o frică nejustificată şi disproporţionată în raport cu ceea ce o produce.

„Această anxietate specifică, fără să existe vreun pericol real, generează un comportament de evitare, chiar dacă persoana este conştientă de absurdul acestei strategii de supravieţuire. În cazurile severe, pacienţii ajung să nu îşi mai poată efectua sarcinile zilnice şi să îşi neglijeze responsabilităţile”, explică medicul primar psihiatru Raluca Grozăvescu de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Al. Obregia” din Capitală.

Nu este o boală, ci un simptom

Persoanele anxioase şi cele care trăiesc perioade de angoasă sunt predispuse la dezvoltarea fobiilor. Acest lucru se întâmplă pentru că anxietatea şi angoasa sunt modalităţi prin care organismul ne atrage atenţia asupra unor probleme emoţionale. Dacă aceste probleme persistă,  organismul ajunge la forme mai violente de manifestare precum fobia şi atacurile de panică.

„Aceste persoane simt o frică intensă la expunerea directă sau chiar când se gândesc la factorul care le declanşează teama şi pot avea senzaţii de căldură, frig, ameţeală, transpiraţii, accelerarea bătăilor inimii, accelerarea tranzitului intestinal sau senzaţie de vomă”, spune psihiatrul.

Potrivit specialiştilor, fobiile sunt de fapt, semnale de alarmă codificate de către organism. Mai exact, stările trăite în timpul fobiei sunt similare acelora trăite în cadrul problemei care a condus la fobie, iar situaţia care a generat fobia este retrăită în mod simbolic. 

Educaţia previne unele fobii

Pe lângă factorii incontrolabili care duc la apariţia fobiilor, precum evenimentele traumatizante şi moştenirea genetică (predispoziţie spre anxietate), o persoană poate beneficia de o educaţie care să prevină astfel de probleme. În general, sfatul specialiştilor este ca teama copiilor faţă de animale, de insecte, de fenomene sau de obiecte care nu le sunt cunoscute să nu fie exagerată de părinţi ci, din contră, părinţii să-i ajute pe copiii fricoşi ­să-şi depăşească temerile.

„Ideal este să prevenim instalarea fobiilor, educând curajul copilului şi abilităţile acestuia de a face faţă situaţiilor cu care se confruntă prin dezvoltarea abilităţilor sociale, emoţionale şi prin creşterea stimei de sine”, explică psihiatrul Raluca Grozăvescu.
Potrivit specialistului, în cazul copiilor şi adolescenţilor, rezultatele cele mai bune atât în a preveni fobiile, cât şi în a le trata, se obţin prin educaţie.

În funcţie de gradul de intensitate a fobiei, medicul poate alege modalităţi diferite de tratament. Multe fobii se pot trata prin psihoterapie, dar altele au nevoie de tratament medicamentos prescris de medicul psihiatru, combinat cu psihoterapie. „Este necesară evaluarea persoanei şi stabilirea unui program terapeutic individualizat“, precizează psihoterapeutul Raluca Grozăvescu.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor