Adevărul Live: Ce cred românii despre cancer şi care e realitatea?

Un român din 4 are o experienţă directă sau mediată cu cancerul, arată cel mai recent studiu realizat de Centrul pentru Inovaţie în Medicină şi IMAS. Iar un număr semnificativ de români consideră că un diagnostic de cancer duce întotdeauna la deces. Dezbatem rezultatele studiului cu dr. Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live

Peste 700.000 de români au primit diagnosticul de cancer. Cum ne situăm faţă de statisticile europene?

Să spunem de la început că e vorba despre un studiu realizat pe un eşantion de 1.010 persoane, reprezentativ la nivel naţional, iar marja de eroare e de 3,1%. Studiul este unul de atitudini şi percepţii.

În România nu avem registre, nici date depre bolnavi, despre impactul indirect.

În ultimii ani, ştiinţa a avansat foarte mult în cancer. S-au dezvoltat medicamente,de exemplu, pentru melanom malign în formă avansată care – pentru 20% din pacienţi – a devenit o boală cronică.

Una dintre ideile de la care am pornit este aceasta: dacă oamenii află despre ştiinţă, noi terapii, noi mijloace de diagnostic , de prevenţie sau de screening, atunci când vor fi, să zicem în nefericita situaţie de a primi ei sau cei apropiaţi lor diagnosticul, vor avea mult mai multă încredere. Pentru că acest procent de fatalism – 40 – este unul serios de oameni care asociază cancerul cu decesul.

Unde ne încadrează aceste statistici în Europa?

M-aş feri să comparăm datele de prevalenţă din studiul nostru pentru că vorbim de unul sociologic. Ultimele date Globocan sunt din 2012 , în cancerul de sân, supravieţuirea la 5 ani este de peste 90% în statele din Vest , iar noi, în regiunea de nord-vest avem undeva peste 70%.

De ce avem 20 de procente în minus?

S-a vorbit mult în ultimul timp, în România, despre prevenţie şi screening. Şi am înţeles că sunt depuse proiecte pentru a atrage finanţare pentru aceste programe. Sunt 2 componenete pentru a avea succes într-un program de screening: componenta care ţine de stat şi componenta care ţine de societate. La nivel social există 80% din oameni care sunt de acord că un număr de cancere pot fi prevenite, pot fi depistate precoce. Asta înseamnă că eu, ca stat, pot să mă gândesc deja cum transform această informaţie pe care oamenii o au într-o atitudine. Cum îi facem să se deplaseze la medic pentru un program de screening?

Acum, o persoană care se dice de bunăvoie să-şi facă screenig la sân întâmpină cozi infernale, lipsa decontărilor şi, la un moment dat, renunţă.

Sunt câteva componente care ţin de stat: finanţarea, adresabilitatea, organizarea. La noi organizarea aproape că lipseşte – vezi ce s-a întâmplat în screeningul cancerului de col uterin.

De ce avem percepţia că cancerul înseamnă moarte?

Este ceva ce ţine de boală şi a fost valabil o lungă perioadă în toată lumea. Diagnosticul de cancer nu era anunţat ca atare pacientului tocmai pentru că nu existau soluţii.

Însă ce s-a întâmplat în ultimii 15 ani în vest este că a explodat ştiinţa. Noi nu am reuşit să importăm asta.  Aceasta a făcut ca aceste boli să poată fi diagnosticate mai precoce. În România, avem un singur program de screening în cancerul de col uterin cu rezultate modeste.

Cu excepţia legislaţiei antifumat nu avem un exemplu că noi, în România, am translatat cu succes alte practici.

Cât priveşte componenta de diagnostic trebuie să înţelegem că nu mai putem trata pacientul cu cancer fără să ştim tot ce se poate şti despre cancerul lui. Nu putem da un tratament dacă nu punem în evidenţă toţi biomarkerii, toate profilele genetice. Nici aici nu am făcut toţi paşii.

În zona terapeutică am avut o pauză până în 2015 când în Europa au fost aprobate aproape 70 de tratamente oncologice şi unii au avut acces doar la 7, iar în 2016 accesul a scăzut la 3. Anul trecut lucrurile s-au îndreptat.

Toate aceste elemente puse împreună dau sentimentul de fatalism al românilor care persistă. Persoanele care sunt la curent cu trendurile în oncologie, acelea sunt mai puţin fataliste.

Care sunt principalele surse de informare?

Medicii. Mediul online. Televiziunea clasică. Asociaţiile de pacienţi.

44% din români afirmă că au auzit de medicina personalizată. Oare ei ştiu exact?

Le-a fost explicat conceptul când s-a pus întrebarea. Oamenii află, dar ar fi nevoie şi de un program de screening. Presiunea va creşte. Pe imunoterapii s-au făcut paşi înainte, dar nu şi pe partea de diagnostic.

Ce este imunooncologia?

Se retrezeşte sistemul imun al organismului să lupte împotriva cancerului. Nu e o terapie absolută şi e doar la început.

Sunt la debut şi terapiile celulare pentru cancerele de sânge. Acestea presupun extragerea de celule T din sistemul imunitar al pacientului, prelucrarea lor în laborator şi reintroducerea în corp, într-o doză unică.