90% din români consideră că dieta dezechilibrată şi stresul sunt principalele cauze de apariţie a bolilor gastrointestinale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

“Românii, stilul de viaţă şi bolile gastrointestinale”, cel mai recent sondaj dedicat bolilor gastrointestinale arată că dieta dezechilibrată, stresul, dar şi medicamentele luate în exces sunt considerate ca fiind principalele cauze de apariţie a acestor boli.

83% dintre respondenţi consideră că o afecţiune precum boala Crohn sau colita ulcerativă le-ar afecta mult şi foarte mult viaţa profesională şi personală şi aproape jumătate dintre ei s-ar simţi stânjeniţi să discute cu colegii sau prietenii despre simptomele acestor boli.

Asociaţia Persoanelor cu boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR), cu sprijinul Clubului Român pentru Boala Crohn şi Colită Ulcerativă (RCCC) lansează, cu ocazia aniversării Zilei Internaţionale de luptă împotriva Bolilor Inflamatorii Intestinale, marcată anual în data de 19 mai, campania de informare „Colacul de Salvare”, care are ca scop creşterea notorietăţii bolilor inflamatorii intestinale.




Realizat pe un eşantion de peste 3.000 respondenţi, cu vârstă de peste 18 ani, din mediul urban, eşantion reprezentativ pentru utilizatorii de internet din România, sondajul arată care este nivelul de informare al populaţiei vizavi de bolile gastrointestinale dar şi adresabilitatea către medic.

Sondajul arată că peste 90% din respondenţi consideră că principalul factor care poate afecta sănătatea aparatului digestiv este o dietă dezechilibrată, aceasta fiind urmată de nivelul de stres ( peste 80% din intervievaţi), dar şi de medicamente precum antibioticele administrate în exces, fumatul, consumul excesiv de alcool sau factorii genetici.

Dintre simptomele asociate de intervievaţi cu problemele gastrointestinale se numără durerile şi crampele abdominale (8 din 10 români), scaunele cu sânge (7 din 10 români), diareea  (6 din 10 români), anemia şi starea de oboseală (de către 5 din 10 români), nevoia urgentă de a merge la toaletă (de către 3 din 10 români) sau febra (de către 3 din 10 români).  

Respondenţii susţin că ar apela de urgenţă la medic în cazul apariţiei unor simptome precum scaune cu sânge (85%), diaree pe durată îndelungată (75%) şi dureri şi crampe abdominale (60%). 

Aproximativ 94% dintre respondenţi consideră că o boală care afectează sistemul gastrointestinal este gravă, foarte gravă sau extrem de gravă, 68% sunt conştienţi că o boală cronică necesită tratament toată viaţă şi peste 78% cred că o astfel de situaţie este una grea sau foarte grea, care ar aduce constrângeri pentru viaţa de zi cu zi.

Medicul de familie rămâne pentru aproximativ 50% din respondenţi medicul către care s-ar adresa în cazul persistenţei simptomelor, fiind urmat de medicul gastroenterolog, 24%. Doar 10% dintre respondenţi s-ar gândi, în cazul în care aceste simptome persistă, să îşi schimbe stilul de viaţă şi obiceiurile alimentare.
În cazul în care sfaturile medicilor implică urmarea unui tratament toată viaţa, 6 din 10 români consideră că ar urma toate indicaţiile medicului, în timp ce 3 din 10 au declarat că s-ar abate de la tratament, dacă s-ar simţi mai bine.    

Deşi bolile inflamatorii intestinale includ necesitatea de a utiliza toaleta de până la 20 de ori pe zi, 7 din 10 români declară că nu s-ar simţi stânjeniţi dacă ar fi nevoie să discute cu familia despre această situaţie. Dacă discutarea unei astfel de probleme cu familia nu reprezintă o problemă pentru cei mai mulţi dintre respondenţi, situaţia se schimbă când e vorba de discutarea problemei cu colegii, 43%  dintre români considerând stânjenitoare discutarea acestor simptome.

De asemenea, cei mai mulţi participanţi la sondaj, 51%, au declarat că o astfel de boală afectează foarte mult viaţa personală şi profesională, iar 32% că o afectează mult.  Lipsa accesului la servicii medicale de calitate (33%) şi accesul scăzut la metode de diagnosticare eficiente (33%) sunt considerate a fi principalele dificultăţi pe care le  întâmpină pacienţii cu boli gastrointestinale cronice.

„Schimbarea stilului de viaţă, dar în primul rând a stilului alimentar în România, poate avea efecte extrem de dăunătoare în timp. Afecţiunile tubului digestiv încep să devină din ce în ce mai frecvente şi în special pentru populaţia tânără este important să fie avertizată de simptomele precoce pentru a se duce la medic la momentul oportun”, declară Prof. Univ. Dr. Mircea Diculescu.

Bolile inflamatorii intestinale, din care fac parte boala Crohn şi rectocolita ulcero-hemoragică (colita ulcerativă), sunt afecţiuni inflamatorii cronice ale tubului digestiv.

În România sunt aproximativ 10.000 de pacienţi diagnosticaţi cu boală Crohn sau colită ulcerativă, dintre care peste 1.500 sunt înregistraţi în Registrele Naţionale. La nivel european, aproximativ 3 milioane de persoane suferă de boli inflamatorii intestinale. 

Cele mai multe cazuri sunt înregistrate la persoane tinere, cu vârste cuprinse între 20 – 30 de ani, dar pot apărea la orice vârstă. Statisticile europene arată că 10% dintre pacienţii cu boli inflamatorii intestinale sunt şomeri, iar cei care muncesc au, în general, între 3 şi 6 săptămâni concediu medical pe an.

„Am observat în ultimii ani o creştere de aproximativ 8-10 ori a afecţiunilor inflmatorii intestinale, în special la copii, adolescenţi şi adulţi tineri, ca urmare a modificării stilului de viaţă. Factorii din mediu, în special dieta, împreună cu predispoziţia genetică sunt cauzele declanşării acestor boli. Cu o diagnosticare cât mai rapidă şi corectă şi un tratament adecvat, pacienţii cu boli inflamatorii intestinale pot avea o viaţă normală”, declară Prof. Dr. Liana Gheorghe, Preşedinte executiv al Clubului Român pentru Boală Crohn şi Colită Ulcerativă.

De multe ori pacienţii ajung să se simtă captivi, fiind nevoiţi să folosească toaleta de până la 20 de ori pe zi. De asemenea, în perioadele de puseu acut al  bolii, pacienţi au crampe, dureri abdominale, sângerări şi au nevoia urgentă de a merge la toaletă. Aceste pusee pot dura chiar şi 5 zile pe săptămână.

Jumătate dintre pacienţii cu boli inflamatorii intestinale experimentează frecvent recidive ale bolii şi de multe ori manifestă şi alte afecţiuni intestinale. 53% dintre pacienţii cu boala Crohn necesită spitalizare în decurs de 10 ani după diagnosticare, 30-50% dintre pacienţi au nevoie de o intervenţie chirurgicală şi până la 20% dintre aceştia necesită o a doua operaţie în interval de 5-10 ani. Pentru aproximativ 20-40% dintre pacienţi, boli inflamatorii intestinale sunt asociate cu apariţia altor afecţiuni, precum cele ale ochilor, ale articulaţiilor sau ale pielii.

Tot cu ocazia Zilei Internaţionale a Bolilor Inflamatorii Intestinale, cei care intră pe contul de Facebook al campaniei „Colacul de salvare” pot testa o aplicaţie care verifică anumite simptome asociate cu boli inflamatorii la nivelul tubului digestiv.

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune