5 indicaţii ­terapeutice ale ­verzei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fitoterapia modernă recunoaşte proprietăţile terapeutice ale verzei, o legumă populară, cu efecte tonice asupra organismului.

Există patru varietăţi de varză valoroase din punct de vedere medicinal: varza albă, varza roşie, varza de Bruxelles şi varza creaţă. Substanţele active variază în funcţie de specia verzei. Cantităţi mari de apă există în varza de Bruxelles (85%) şi în varza albă (92%), iar substanţele tonice precum proteinele, glucidele, vitaminele (A, B2, B3, B5, C, E, K) şi sărurile minerale ­(fosfor, potasiu, calciu, sodiu, fier, iod şi cobalt) sunt bine reprezentate în compoziţia acestor soiuri de varză.

Varza albă, de căpăţână, cum i se mai spune, este o legumă cu numeroase efecte terapeutice: energizante, remineralizante, diuretice, aperitive, antihemoragice, antiseptice, cicatrizante, depurative, antidiabetice, regeneratoare, purgative, antianemice, pentru a enumera doar o parte din binefacerile acestei legume asupra organismului.

1 Previne diferite forme de cancer

Cercetările realizate în ultimii 20 de ani au confirmat un fapt îmbucurător: consumul prelungit de varză crudă sau de suc proaspăt are un efect benefic în prevenirea cancerului de colon. Studiile efectuate la Institutul Naţional American al Cancerului au demonstrat că persoanele care folosesc drept remediu legume din familia cruciferelor, varză mai ales, sunt mai puţin expuse îmbolnăvirii de cancer de colon.

Cercetări similare privind efectul terapeutic al verzei în prevenirea diferitelor forme de cancer (de colon, de stomac, de esofag, de rect şi de plămâni) s-au efectuat la Universitatea din Minnesota (SUA), la ­Institutul Naţional de Cercetări Medicale „Sante" din cadrul Universităţii din Angers (Franţa) şi la Universitatea de Stat din Israel.

2 Reface mucoasa gastrică

Nutriţioniştii europeni recomandă varza în tratarea ulcerului, prescriind câte un litru de suc proaspăt de varză pe zi, consumat în mai multe doze, pe o perioadă de zece zile. ­Cercetările moderne arată că acest regim are ca efect vindecarea completă. ­S-au constatat alte două efecte majore ale terapiei cu suc de varză: un efect protector asupra mucoasei (vitamina ­U-antiulceroasă) şi altul antihemoragic, care se datorează vitaminei K, prezentă în compoziţia legumei.

Astfel, sunt remarcabile experienţele efectuate la Universitatea Standford (SUA), unde au fost tratate cu succes 62 de persoane cu ulcer, din totalul de 65, ­într-un interval de trei săptămâni.

3 Combate anemia

Terapia cu varză vine în ajutorul persoanelor care suferă de anemie. Alege mai ales varza de culoare verde-închis, care ­este bogată în fier, iar conţinutul ­mare de vitamina C din compoziţia sa ajută organismul să asimileze mai bine acest mineral. În timpul curei însă, nu bea prea multe ceaiuri, deoarece conţin tanin, substanţă care inhibă absorbţia fierului în organism.

4 Are efecte depurative

Fiecare tip de varză poate fi utilizat de cei care doresc să urmeze o cură de purificare a organismului. Varza roşie, de exemplu, are efecte depurative şi o valoare nutritivă mai mare decât cea albă. Varza de Bruxelles contribuie la detoxifierea organismului, dar este renumită şi pentru efectul echilibrant pe care-l are asupra nivelului glicemiei.

Celor cu afecţiuni hepatice li se recomandă în mod deosebit cura cu suc de varză creaţă (câte trei-patru pahare pe zi), pentru că are acţiune de detoxifiere a ficatului şi ­îmbunătăţeşte acţiunea sistemului imunitar. ­Cura trebuie urmată un interval de 12 zile.

5 Conferă energie organismului

Toate soiurile de varză sunt surse importante de vitamina B3, cunoscută şi sub numele de niacină sau PP, cu efect energizant. De aceea, în timpul unei cure, se recomandă o porţie zilnică de ­câte 300-400 g de salată de varză ­albă în amestec cu varză creaţă. În cazul în care alegi o cură cu suc de varză, porţia zilnică este de 50 ml de suc, pe care trebuie să-l consumi între mese.

Specialistul nostru
Dr. Ruxandra ­Constantina

competenţă
în apifitoterapie
reflexoterapeut


Datorită conţinutului bogat în vitamine, minerale şi în fibre, varza are acţiune nutritivă, digestivă, energizantă, remineralizantă şi tonică. Pentru păstrarea intactă a proprietăţilor sale benefice, este de preferat consumul în stare crudă, sub formă de salată sau de suc proaspăt. Este un adevărat rezervor de vitamine şi de minerale, fiind în acelaşi timp foarte puţin calorică: este una dintre cele mai bogate surse de vitamina C (varza de Bruxelles mai ales, apoi varza creaţă şi varza roşie); mai conţine provitamina A, vitamina E şi vitamine din grupul B.

Conţine şi multe minerale: calciu, sodiu, magneziu, fosfor, fier, fibre şi enzime. Conservarea prin murare nu distruge vitamina C, dimpotrivă, în această formă are capacitatea de a prelungi timpul de păstrare a acesteia. Sucul de varză crudă are efecte excelente: reglează digestia, restabileşte flora intestinală şi este eficient în tratarea ulcerelor duodenale şi colitei ulceroase.

Cocteil

Poţi obţine o băutură tonică foarte gustoasă, combinând sucul de varză cu suc de morcovi şi de lămâie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima