Vremea vineri, 20 septembrie. Atenționare de vânt puternic și ploi pe Litoral. Temperaturile nu depășesc 26 de grade

0
Publicat:

Vremea este în continuare instabilă, cu vânt și averse în Dobrogea, Moldova și Transilvania. Temperaturile vor fi cuprinse între 16 şi 26 de grade.

Vânt puternic pe litoral FOTO: Shuterstck

Potrivit ANM, până la ora 18.00, este în vigoare un Cod Galben pentru județul Constanța. Vor fi intensificări ale vântului pe litoral și averse însemnate cantitativ.

„Pe litoral, vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze de 50...55 km/h și temporar 60...65 km/h. Local în județul Constanța, în prima parte a nopții vor fi averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi în general de 20...30 l/mp”, a anunțat ANM.

Local și temporar vor fi intensificări ale vântului și în regiunile sudice, precum și la munte, au mai precizat meteorologii.

În cursul zilei vor fi, cel mai probabil, averse în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea, estul Transilvaniei şi local în Muntenia, precum şi în zonele de munte. Probabilitatea pentru cantităţi de 10...15 l/mp şi izolat de peste 20...25 l/mp va fi mai ridicată în sudul Moldovei şi în Dobrogea.

Temperaturile maxime se vor situa local sub mediile multianuale specifice acestei date în jumătatea de est şi vor fi cuprinse între 16 şi 26 de grade.

În Capitală, cerul va fi temporar noros, iar pe parcursul zilei vântul va prezenta unele intensificări, cu viteze de 40...45 km/h. 

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 7...11 grade.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!