Vremea se schimbă radical. Ce ne așteaptă după temperaturile de vară, unde lovesc ploile

0
Publicat:

Deși temperaturile scad ușor, iar ploile pun stăpânire pe majoritatea regiunilor, vremea rămâne neobișnuit de caldă pentru data din calendar. Dimineața, anunță meteorologii, vor fi condiții de ceață.

Vremea se schimbă în majoritatea regiunilor FOTO Adevărul

Sâmbătă, 5 noiembrie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valorile termice se vor situa cu mult peste cele normale în prima decadă a lunii noiembrie în aproape toată ţara, astfel că maximele se vor încadra între 13 și 15 grade Celsius în nordul Moldovei şi 23 grade Celsius în Dealurile de Vest şi în Lunca Dunării, iar minimele vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade Celsius. În regiunile estice nebulozitatea va persista în cea mai mare parte a intervalului, iar în rest cerul va fi temporar noros.

Pe spaţii mici vor fi ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale -în special seara şi noaptea- în sudul şi sud-vestul teritoriului, precum şi pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă pe arii restrânse.

În București, anunță meteorologii, valorile termice vor fi în continuare mult mai ridicate decât cele normale în prima decadă a lunii noiembrie. Cerul va fi temporar noros, iar spre sfârşitul intervalului vor fi posibile ploi slabe sau burniţă.

Vântul se va intensifica treptat începând din orele serii. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 9 grade Celsius.

Burniță și ceață

Duminică, 6 noiembrie, temperaturile continuă să scadă, dar vremea rămâne tot caldă.

Înnorările vor fi mai persistente în sudul şi în sud-vestul teritoriului, iar ziua local şi în est, zone unde pe arii restrânse vor fi ploi sau burniţă, iar în celelalte regiuni cerul va fi variabil la parţial noros. Vântul va avea intensificări locale în jumătatea de sud a ţării, cu viteze mai mari în sudul Banatului, Oltenia şi în vestul Carpaţilor Meridionali şi izolate în rest.

"Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 21 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 1 şi 10 grade Celsius. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri se va semnala ceaţă, cu probabilitate mai mare în nord-vest şi în centru", anunță ANM.

În Capitală, deşi în scădere faţă de zilele anterioare, valorile termice se vor situa peste media climatologică specifică datei. Cerul va fi mai mult noros şi trecător vor fi ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 7 grade Celsius.

Precipitații în mai multe regiuni

Luni, 7 noiembrie, vremea se va menține ușor mai caldă decât în mod obișnuit în prima decadă a lunii noiembrie în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil în sud-est, dar cu înnorări temporare în celelalte regiuni. Va ploua local în vestul și în nordul teritoriului, iar ziua și în sud-vest, iar în rest ploi slabe sau burniță vor fi posibile izolat", a transmis ANM.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 19 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 9 grade Celsius. Conform ANM, dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață.

În București, cerul va fi temporar noros, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 17 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 7 grade Celsius.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG