Vremea luni, 3 martie: vânt și precipitații slabe. La cât ajung temperaturile maxime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare nowcasting de cod galben de ceață, valabilă luni dimineața, pentru două județe din țară.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 și 11 grade Foto: Arhivă

Este semnalată ceață în zona depresionară a județelor Covasna și Harghita, până la ora 9:00, ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m.

De asemenea, meteorologii susțin că luni, 3 martie, vremea se va ameliora ca aspect și în privința precipitațiilor. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, dar cu înnorări îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice unde izolat va ploua slab, precum și în nord-est unde vor fi condiții pentru precipitații slabe mixte. Cu precădere în zona Carpaților Orientali, izolat vor fi posibile ninsori slabe.

Vântul va sufla slab și moderat, local cu ușoare intensificări în zona montană înaltă și în estul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 5 și 11 grade, cu cele mai ridicate valori în Banat, sudul Crișanei și în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 1 grad, cu valori mai scăzute în depresiunile intramontane, în special cele ale Carpaților Orientali, spre -12 grade. Pe arii restrânse dimineața și noaptea va fi ceață.

Vremea în Capitală

În București, vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va avea înnorări temporare ziua și va deveni mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade, iar cea minimă de -2...-1 grad, mai coborâtă în zona preorășenească până spre -4 grade.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată