Vremea luni, 12 august. Canicula se reinstalează în toată România, 16 județe sunt sub Cod galben

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou val de căldură se va instala pe majoritatea teritoriului țării, iar în unele zone, temperaturile maxime vor ajunge chiar și la 38 de grade Celsius. Experții au emis Cod galben de caniculă pentru 16 județe.

Canicula se reinstalează pe teritoriul României FOTO Freepik

Canicula și disconfortul termic vor redeveni o realitate pentru majoritatea românilor, deoarece, începând de luni, 12 august, temperaturile vor crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și chiar va depăși pragul critic de 80 de unități.

De asemenea, săptămâna începe cu o avertizare de cod galben de caniculă, care este valabilă atât în Capitală dar și în alte 15 județe. 

„Luni, în sudul Crişanei, Banat, Oltenia şi în cea mai mare parte a Munteniei va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade, mai ridicate luni, izolat până spre 38 de grade”, a transmis ANM. 

Zonele vizate de Codul galben de caniculă sunt București și județele Argeș, Arad, Călărași, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinți, Olt, Prahova, Timiș, Teleorman și Vâlcea.

Condițiile meteorologice vor fi predominant călduroase, cu caniculă și disconfort termic accentuat în sudul Crișanei, Banat, Oltenia, majoritatea regiunilor Munteniei și izolat în Transilvania și Dobrogea continentală. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor varia între 27°C în nordul Moldovei și aproximativ 38°C în sudul Banatului, Oltenia și sud-vestul Munteniei, iar minimele se vor situa în general între 12°C și 22°C, cele mai ridicate valori fiind înregistrate pe litoral și în Dealurile de Vest.

Cerul va fi preponderent senin, cu excepția Carpaților Orientali, estului Carpaților Meridionali, sudului Moldovei, nord-estului Munteniei și nordului Dobrogei, unde după-amiaza și în primele ore ale nopții vor apărea înnorări temporare și ploi slabe, de scurtă durată, pe arii restrânse. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări ușoare pe parcursul zilei în Carpații Orientali și pe alocuri în sud-est.

Vremea în Capitală

În București, condițiile meteo vor rămâne caniculare, iar disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperatura maxima se va situa în jurul valorilor de 36-37 de grade Celsius. 

Temperatura minimă din București se va situa între 18 și 20°C, iar cerul va fi preponderent senin.

Vântul va sufla, pe toată perioada acestei zilei, slab și izolat rafalele se vor înteți.

Vremea la munte

Și în zonele montane vremea se va menține caldă. Cerul va fi predominant senin, cu excepția după-amiezii și începutului nopții în zona Carpaților Orientali și partea estică a Carpaților Meridionali, unde se vor înregistra temporar înnorări și, pe arii restrânse, averse slabe și de scurtă durată.

Vântul va avea intensitate slabă până la moderată, prezentând ușoare intensificări pe parcursul zilei în Carpații Orientali.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorilor de 30-32 de grade Celsius iar minimele se vor încadra între valorile termice de 14 și 16°C.

Vremea la mare

Vremea va fi în general favorabilă, cu cer variabil, predominant senin în cursul dimineții și al nopții. Vântul va avea o intensitate slabă până la moderată, cu intensificări ușoare în orele după-amiezii. Temperaturile maxime vor varia între 29 și 31 de grade, iar minimele se vor situa între 21 și 23 de grade.

Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 25 și 26 de grade.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani