Vreme mai caldă decât în mod obişnuit în weekend. De luni, temperaturile scad în majoritatea regiunilor

0
Publicat:

 Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei în majoritatea regiunilor, în acest sfârşit de săptămână, dar începând de luni, temperaturile încep să scadă, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Iris Răducanu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Vremea se strică în următoarele zile FOTO Adevărul

Potrivit specialistului, în principiu, în acest weekend, vremea se menţine mult mai caldă decât în mod obişnuit în cea mai mare parte a ţării, în special în regiunile sudice şi estice.

"Acolo vom avea temperaturi de până 15 - 16 grade pe parcursul zilei de mâine (sâmbătă, 21 ianuarie), în Lunca Dunării, în sudul extrem al ţării. La Bucureşti, mâine vor fi maxime de 12-13 grade, iar la munte vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit, cu precipitaţii mixte la altitudini mari sub formă de ninsoare. Vântul va mai avea intensificări la munte", a precizat Răducanu.

Duminică, temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obişnuit.

n vestul ţării vor mai creşte puţin şi vorbim de valori termice de 9-10 grade, de 11 grade în nordul Moldovei, de 12 grade pe Litoral şi 12-13 grade la Bucureşti. La munte, în continuare, o vreme mai caldă, cu ninsori doar la altitudini mari", a punctat sursa citată.

Precipitații mixte, doar izolat

Conform estimărilor, începând de luni, 23 ianuarie, temperaturile încep să scadă în regiunile extra-carpatice. Astfel, vor fi maxime de 5-6 grade în Bucureşti şi 6-7 grade pe Litoral. De asemenea, temperaturi mai ridicate se vor menţine în vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului, în jurul valorii de 12-13 grade, cel mult 14 grade în partea de vest.

"Ca precipitaţii, în general, acestea vor fi în sud-vestul teritoriului, predominant sub formă de ploaie, iar pe parcursul nopţii să fie atât lapoviţă, cât şi ninsoare. În rest, doar izolat, se vor semnala precipitaţii mixte", a menţionat meteorologul ANM.

Cât priveşte ziua de marţi, 24 ianuarie, temperaturile se vor apropia de normalul perioadei în sudul şi estul ţării, cu 2-3 grade maxime la Bucureşti. Se vor înregistra valori termice maxime cuprinse între 0 grade în nordul Moldovei şi 7 grade în vestul teritoriului şi precipitaţii locale în sud-vest, izolat în rest, sub formă de ploaie de lapoviţă, iar noaptea şi ninsoare.   

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”