Prognoza meteo pentru 27-28 aprilie. Weekend însorit şi cald de Florii

0
Publicat:

După o săptămână capricioasă, cu ploi şi pe alocuri intensificări ale vântului, în weekendul 27-28 aprilie vremea se va încălzi considerabil şi ploi nu vor mai fi decât sâmbătă, la munte şi în zona de vest, local.

foto arhivă

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) finalul acestei săptămâni va fi însorit, cu temperaturi în creştere, până aproape de  nivelul unei zile de vară.

Sâmbătă, înainte de Florii, este posibil să plouă uşor. Precipitaţii ar putea cădea, în special, în zona montană și în partea de vest a țării. Cu toate acestea, în general, vom avea parte de o vreme caldă.

Vântul se va intensifica pe creste și în sudul Banatului, dar temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 23 de grade.

„Vor mai fi posibile mâine ușoare cantități nesemnificative de precipitații, însă ploi, averse slabe în special în zona montană și în partea de vest a țării, cu intensificări ale vântului, dar, per ansamblu, o vreme în general frumoasă și în încălzire”, spun specialiştii.

Duminică, de Florii, se încălzește în majoritatea regiunilor, temperaturile maxime ajungând în jurul valorii de 25 grade, care se apropie de pragul unei zile de vară.

Vreme caldă şi în Bucureşti

Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie anunţă vreme caldă și însorită şi în București sâmbătă şi duminică. În ziua de Florii temperaturile vor ajunge până la 24 de grade Celsius, iar în următoarea perioadă va fi și mai cald.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare