Prognoza meteo la munte. Cum se anunță vremea în weekend, în ce zone va ninge abundent

0
Publicat:

Iarna e la ea acasă la munte. Cei care aleg să plece în weekend vor avea parte de zăpadă. De altfel, începând de vineri seară și până luni, 21 noiembrie, se anunță vreme de iarnă.

Iarna adevărată la munte FOTO Costel Crângan

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că în jumătatea de nord a Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte - în noaptea de vineri spre sâmbătă (18/19 noiembrie) şi predominant sub formă de ninsoare - începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 noiembrie), unde local se va depune strat de zăpadă. Pe alocuri va fi polei.

Conform specialiștilor, la început, în nordul Carpaţilor Orientali, apoi pe alocuri şi în zona montană înaltă din rest vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă. 

Sâmbătă, 19 noiembrie,  în zona de munte, în special la altitudini mari va ninge, iar în Moldova şi în depresiunile din estul Transilvaniei precipitaţiile vor fi precipitaţii mixte şi pe arii în general restrânse se va depune polei. Pe alocuri, în sud-vest se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale şi temporare ziua în majoritatea regiunilor.

Se va depune polei

Duminică, vor fi ploi, exceptând pe parcursul zilei jumătatea nordică a Moldovei şi zona montană înaltă unde vor mai fi precipitaţii mixte care în special în primele ore ale intervalului, pe arii restrânse, vor favoriza depunerea poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, local ziua în sud, iar noaptea pe arii restrânse în sud-est.

Ce drumuri s-au închis

Încă de joi, la munte a început să ningă abundent şi s-a aşternut strat consistent de zăpadă. DN 67C (Transalpina), între Rânca și Obârșia Lotrului (km. 34+800 – km. 59+800) şi DN 7C (Transfăgărășan), între Piscu Negru și Cabana Bâlea Cascadă, (km. 104+000 – km. 130+800)  din cauza condiţiilor meteo. Ninsori s-au semnalat şi în Suceava. Drumarii au intervenit cu utilajele de deszăpezire pe DN 17A, Pasul Palma, iar autorităţile îi îndeamnă pe șoferi să circule prudent. Strat de zăpadă s-a depus şi în Bucegi, unde a nins, iar vântul a suflat cu putere.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”