Prognoza meteo 8 iulie, la munte și la mare. Coduri de caniculă în toată țara. Regiunile în care apar furtuni

0
Publicat:

Marți, 8 iulie, vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi de până la 41 de grade Celsius și cu un disconfort termic accentuat. În zonele de câmpie și de deal, valul de căldură se menține, iar indicele temperatură-umezeală va depăși 80 de unități, anunță Administrația Națională de Meteorologie. În unele zone sunt anunțate ploi torențiale, descărcări electrice, vânt puternic și chiar vijelii.

Temperatura în Capitală va ajunge la maximum 40 de grade Celsius. FOTO: arhivă

Totuși, instabilitatea atmosferică va crește treptat, în special după-amiaza şi în cursul nopții. Sunt anunțate ploi torențiale, descărcări electrice, vânt puternic și chiar vijelii în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și local în restul regiunilor. Cantităţile de apă vor ajunge local la 15–30 l/mp, iar izolat pot depăşi 40 l/mp. Nu sunt excluse episoade de grindină.

Valorile maxime se vor încadra între 30 și 41 de grade, iar cele minime vor fi între 15 și 23 de grade. În sudul și estul țării sunt anunțate nopți tropicale, cu temperaturi ce nu vor coborî sub 20 de grade.

Este cod roșu de caniculă și disconfort termic în 14 județe și București. Valul de căldură intens va persista în județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Ialomița, Călărași, Ilfov și municipiul București unde se vor înregistra temperaturi maxime de 38...41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Restul teritoriului va fi afectat de cod galben și cod portocaliu de caniculă, doar o porțiune redusă din sud-est fiind ferită de căldura excesivă, conform hărții.

Avertismente de caniculă pentru marți, 8 iulie. FOTO: meteoromania.ro

București - Caniculă și posibilitate de furtuni

În Capitală, canicula se menține, iar disconfortul termic va fi accentuat. Maxima va atinge 40 de grade, iar minima se va situa între 21 şi 22 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, dar în cursul nopţii cresc șansele pentru averse, descărcări electrice și vânt intens de scurtă durată.

Litoral - Vreme frumoasă și noapte tropicală

Pe litoral, ziua va fi frumoasă, cu temperaturi maxime între 27 și 29 de grade. Minimele se vor menține între 21 și 23 de grade, iar vântul va avea intensificări temporare în timpul zilei. Temperatura apei mării va varia între 22 și 24 de grade.

La munte - Ploi torențiale și risc de vijelii

La munte, vremea va fi deosebit de caldă, însă instabilitatea atmosferică va crește spre seară. Sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, rafale de vânt de până la 80 km/h, grindină și cantități importante de apă, care pot depăși izolat 40 l/mp.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete