Miercuri, caniculă şi instabilitate atmosferică

0
Publicat:

Şi miercuri în cea mai mare parte a ţării se vor depăşi temperaturile maxime normale pentru această perioadă a anului şi, mai ales în al doilea interval al zilei, îşi va face simţită prezenţa instabilitatea atmosferică.

Foto Pixabay

Potrivit specialiştilor de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), miercuri, în cea mai mare parte a țării vor fi temperaturi mai ridicate față de valorile normale pentru această perioadă din an.

În sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în Dobrogea continentală, valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra în intervalul 33-36 de grade, iar pe timpul nopţii temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade.

Vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, în a doua parte a zilei de luni, local în Muntenia, în estul Olteniei și în sudul Transilvaniei, în special în zonele de deal și de munte.

Vremea în București miercuri

În Capitală se înregistrează șanse semnificative de precipitații și termometrele vor indica aproximativ 32 de grade Celsius. Vor fi furtuni ușoare și ploaie, iar vântul va sufla slab și moderat.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă