Bucureștiul se topește la 40 de grade Celsius la umbră, în acest weekend. Codul roșu începe azi

0
Publicat:

Se anunță zile caniculare în Capitală sâmbătă, 13 iulie, și duminică, 14 iulie. Maximele termice vor fi cuprinse între 39 și 40 de grade Celsius, iar minimele se vor situa între 22 și 23 de grade Celsius, conform prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Foto: Arhivă

Conform meteorologilor, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități. 

De caniculă și de disconfortul termic nu scăpăm nici luni și marți, conform Agerpres.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Amintim faptul că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis Cod roșu de caniculă pentru acest weekend valabil în toată ţara, dar specialiştii avertizează că temperaturi extreme vor fi şi săptămâna viitoare, perioadă în care ne așteaptă nopți tropicale, cu aproape 30 de grade Celsius.

„Codul roșu începe sâmbătă. Nu doar că e cel mai extins cod roșu emis vreodată de ANM, dar va fi și cel mai extins cod roșu în timp. Deocamdată vorbim despre două zile, dar cum arată prognozele, indică că e foarte probabil ca la începutul săptămânii viitoare temperaturile să fie chiar mai ridicate. Probabilitatea este de peste 80% ca temperaturile să fie extrem de ridicate și luni, marți și miercuri. După cinci zile de foc în unele zone va fi o scădere, în partea de nord-est a țării, dar scăderea nu va fi până la 28 de grade Celsius pentru multe zile. Semnalul e că retragerea masei de aer spre Peninsula Balcanică este de scurtă durată. E posibil ca peste o săptămână să discutăm că în sudul țării vom avea temperaturi de 33-40 de grade Celsius până la sfârșitul lunii”, a mai explicat meteorologul Gabriela Băncilă pentru Digi24.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul