Alertă meteo. Cod portocaliu de caniculă în 12 județe și în București. Temperaturile urcă până la 38 de grade

0
Publicat:

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, care vizează Banatul, cea mai mare parte a Crişanei, sudul Olteniei şi al Munteniei, unde temperaturile vor urca până la 38 de grade pe parcursul zilei de sâmbătă.

Caniculă în România FOTO Profimedia

Minimele termice se vor situa între 19 şi 26 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, scrie Agerpres.

Judeţele marcate cu Cod portocaliu sunt Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor.

Harta județelor afectate

În restul ţării, este Cod galben de căldură şi disconfort termic, pe parcursul întregii zile. În Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, nordul Crişanei, al Munteniei şi Olteniei disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Va fi caniculă în toate zonele de câmpie, deal şi podiş, cu temperaturi maxime ce se vor situa în general între 34 şi 37 de grade. Minimele termice se vor încadra între 17 şi 22 de grade.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS