“Ziua Z” s-a lăsat cu 80 de persoane reţinute. Alte 20 au fost puse sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile poliţiştilor şi procurorilor de “Crimă Organizată” însumate în operaţiunea “Ziua Z” nu au rămas fără urmări. Concret, în urma celor 238 de percheziţii în Bucureşti şi în 28 de judeţe, în cadrul unor dosare penale de criminalitate organizată, s-au dispus 102 măsuri preventive. Astfel,  80 de persoane au fost reţinute, 20 au primit control judiciar, iar faţă de ante 2 se va solicita arestarea în lipsă.

Potrivit Poliţiei Române, în cadrul operaţiunii "Ziua Z" au fost puse în executare 238 de mandate de percheziţie în Bucureşti şi în 28 de judeţe - Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Galaţi, Brăila, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caraş, Hunedoara, Timiş, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Bistriţa-Năsăud, urmând să fie audiate peste 290 de persoane.

Dosarele în cadrul cărora au fost efectuate percheziţiile vizează infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani. În alte dosare se fac cercetări pentru efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. De asemenea, se fac cercetări pentru evaziune fiscală, falsificare de instrumente electronice de plată, punere în circulaţie de instrumente electronice de plată contrafăcute, deţinere de instrumente electronice de plată contrafăcute, fals material în înscrisuri oficiale şi fals informatic. Totodată, au avut loc percheziţii în dosare penale în care sunt cercetate fapte de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi mărturie mincinoasă, potrivit Poliţiei Române.

"Acţiunile concertate ale procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  declanşate  astăzi (ieri-n.r.) la nivel naţional sunt rezultatul activităţilor investigative derulate în 20 de cauze penale instrumentate de către 14 structuri teritoriale ale DIICOT şi Structura Centrală, ce  vizează destructurarea mai multor grupări infracţionale  implicate în majoritatea  formelor de criminalitate organizată ce intră în competenţa direcţiei, respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc, trafic de persoane, criminalitate informatică, evaziune fiscală, contrabandă precum şi infractiuni cu violenţă, santaj, lipsire de libertate in mod ilegal si tentativă de omor", au precizat, la rândul lor, reprezentanţii DIICOT.

Drogurile din Timişoara

Conform unor surse judiciare, 47 de percheziţii au avut loc la Timişoara, majoritatea în Complexul Studenţesc, într-un dosar de trafic de droguri în care sunt vizaţi mai mulţi studenţi de la Facultăţile de Medicină şi Drept. De asemenea, surse judiciare spun că a fost vizat de percheziţii şi Florin Pârjol, zis Ghenosu, cunoscut în lumea interlopă din Târgovişte. 

Surse din rândul anchetatorilor spun că este vorba despre două reţele de trafic şi consum de stupefiante, care funcţionau din 2016 şi care se aprovizionau reciproc. Majoritatea membrilor celor două grupări sunt studenţi care vindeau şi consumau cu precădere marijuana şi pastile Ecstasy.

Aproape toţi dintre studenţii vizaţi de percheziţiile de la Timişoara sunt din Târgu Jiu şi studiază la Facultatea de Drept sau la Medicină, iar în unele cazuri ei cumpărau stupefiantele de pe darknet.

Skimming şi acte false

Anchetatorii au făcut percheziţii şi la persoane suspectate de infracţiuni electronice de tip skimming care locuiesc într-un complex rezidenţial din Măgurele, precum şi la câţiva  cetăţeni arabi care se ocupau cu obţinerea de acte false.

La operaţiuni au participat peste 600 de poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, inspectoratelor de poliţie judeţene şi luptători ai structurilor de intervenţii şi acţiuni speciale ale Poliţiei Române, precum şi jandarmi, poliţişti din cadrul I.G.P.F. şi specialişti ai D.G.A..  

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”