Ziua Regelui Mihai, 1945: Comuniştii i-au snopit în bătaie pe ţărănişti şi liberali

Ultima mare manifestaţie pro-monarhistă a fost "înecată" într-o baie de sânge de către comuniştii îngrijoraţi de popularitatea Regelui Mihai I.

Parlamentul României a decis marţi, după un întreg scandal, să-l invite pe Regele Mihai într-o şedinţă solemnă dedicată zilei sale de naştere. În urmă cu 66 de ani, comuniştii au făcut tot ce le-a stat în puteri să împiedice omagierea suveranului român.

La 8 noiembrie 1945, aproximativ 15.000 de români s-au strâns în Piaţa Palatului Regal să sărbătorească ziua onomastică a Regelui Mihai I, conducătorul legitim al României. Popularitatea suveranului, în special în rândul tinerilor, a reprezentat pentru comunişti o teamă că această simpatie ar putea fi canalizată de partidele de opoziţie PNŢ şi PNL şi că, sub masca acestei sărbători, se ascundea, de fapt, o manifestaţie politică.

Controlând Ministerul de Interne, comuniştii au încercat să împiedice desfăşurarea acestei manifestaţii sau măcar să reducă numărul participanţilor.

Zelul Guvernului a dat naştere unor violenţe între demonstranţii paşnici, în marea lor majoritate elevi de liceu, studenţi, invalizi de război, funcţionari, pe de o parte, şi muncitori trimişi de liderii comunişti. Bilanţul confruntărilor a fost de 11 morţi şi câteva sute de răniţi.

Cum s-a ajuns la violenţe când manifestaţia era paşnică, iar atmosfera de sărbătoare?

Încă din 24 octombrie 1945, Guvernul a anunţat printr-un comunicat că ziua de naştere a Regelui Mihai I, 25 octombrie, va fi sărbătorită la aceeaşi dată cu cea onomastică, 8 noiembrie. Totuşi, de teama unei manifestaţii, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, liderii PNŢ şi PNL din Capitală au fost arestaţi pentru a zădărnici orice tentativă a acestora de a organiza o demonstraţie.

Comuniştii au încercat apoi prin toate mijloacele să împiedice desfăşurarea acestei sărbători, care evidenţia imensa popularitate a Regelui Mihai I şi a Partidelor Naţional-Ţărănesc Iuliu Maniu şi Naţional-Liberal Constantin (Dinu) Brătianu, în contrast cu lipsa de popularitate a Partidului Comunist.

Propaganda comunistă a atribuit victimele „bandelor fasciste conduse de Maniu şi Brătianu", care s-au „dedat la violenţe, atacând Ministerul de Interne şi Confederaţia Generală a Muncii", au jefuit magazine şi au atacat muncitorii paşnici şi evreii aflaţi pe Calea Victoriei.

Versiunea oficială asupra evenimentelor din 8 noiembrie 1945 a fost stabilită în şedinţa Biroului Politic al Secretariatului CC al PCR din 13 noiembrie 1945: "Stimulată de atitudinea guvernelor englez şi american şi îndrumate de reprezentanţii americani din România, conducerile manistă şi brătienistă au hotărît să treacă dela acţiunile lor clandestine de subminare a guvernului la acţiuni deschise". Scopul îl constituia, potrivit Biroului Politic, compromiterea guvernului şi prezentarea lui ca „unul care nu respectă libertăţile cetăţeneşti", provocarea de „dezordini" pentru a arăta celor „trei mari" că guvernul Groza nu „reuşeşte să păstreze ordinea în ţară".

După 8 noiembrie 1945, autorităţile comuniste au acordat o atenţie sporită acestei zile în următorii ani. „Nu se va permite nici o manifestaţie de stradă, din partea niciunei organizaţii", a fost regula de bază aplicată de comunişti.

Citeşte mai multe despre acest subiect pe site-ul Historia