Zeci de specii de păsări sălbatice și-au găsit adăpost în orașele din România. „Sunt protejate de răpitoarele lor naturale”

0
Publicat:

Cercetătorii români au descoperit că zeci de specii de păsări sălbatice s-au mutat la oraș, unde și-au găsit, fără prea mari probleme, hrană și locuri unde să-și construiască adăposturi.

Rândunica/FOTO: animale-salbatice.ro

Potrivit specialiștilor de la Societatea Ornitologică Română, mierla, coțofana sau gaița, de exemplu, scapă de prădătorii din pădure, scrie ProTV.

Păsările găsesc fără probleme mâncare sau arbori care să le devină locuință permanentă. Gălăgia din mediul urban nu reprezintă o problemă, pentru că înaripatele s-au adaptat. Și-au ascuțit glasul, ca să se audă mai tare.

În Iași, spre exemplu, experții au identificat deja peste 30 de specii. Mierla este una dintre cele mai vizibile. Obișnuită cândva cu pădurea, acum trăiește liniștită printre blocuri. S-a adaptat chiar și la zgomotul orașului — și-a crescut volumul zgomotelor pe care le scoate cu peste 10%, doar ca să fie auzită.

Mierlă/FOTO: Flickr/hedera.baltica

„Am văzut mai înainte o mierlă! Chiar acum câteva minute și m-am bucurat, mierlele cântă foarte frumos. Creează un mediu mai natural așa și mai plăcut. Am mai văzut și în alte zone urbane”, a declarat o femeie.

Potrivit unui studiu recent realizat de Societatea Ornitologică Română în Iași, în parcurile mici din oraș trăiesc 110 specii de păsări — dintre care 80% sunt sălbatice. Iar numărul lor este în creștere.

Coțofană/FOTO: Freepik

„Au găsit condițiile necesare pentru viață, adică au unde să facă cuibul, nu sunt deranjate, găsesc mâncare și atunci, dacă găsesc toate condițiile, de ce nu? În orașe ele cumva găsesc și protecția față de răpitoarele lor naturale”, a explicat Corina Forescu, reprezentant la SOR din Iași.

În Cluj-Napoca au fost identificate 95 de exemplare provenite din sălbăticie.

Osvath Gergely, profesor la Facultatea de Biologie și Geologie UBB Cluj: „O specie foarte interesantă este porumbelul gulerat, o specie care până acum a cuibărit în zone rurale, în afara orașului, și acum a început să apară și în Cluj. Explorează și aceste habitate, probabil că a devenit mai puțin sensibil.”

O altă specie care și-a dublat populația în orașe este papagalul. Păsările au scăpat din captivitate sau au fost pierdute de proprietari, iar acum trăiesc în parcuri și se înmulțesc.

Gaiță/FOTO: Flickr
Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026