Voiculescu agită flacăra suspendării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Desen realizat de Vali Ivan

Dan Voiculescu, cel care a lansat ideea suspendării lui Traian Băsescu din luna iulie, afirmă că operaţiunea ar putea fi repetată.

„Românii doresc demiterea lui Traian Basescu, iar articolul 95 din Constituţie permite fără nicio problemă declanşarea unei noi proceduri de suspendare", sunt motivele pe care le invocă preşedintele fondator al PC, într-un interviu acordat agenţiei de stat Agerpres. El a stabilit, în linii mari, şi calendarul viitoarei suspendări.

„Ar fi recomandabil să se desfăşoare la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, astfel incât referendumul pentru demitere să poată fi organizat în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare", a spus Voiculescu. „În România reală, nu în cea fictivă, 8,4 milioane de voturi reprezintă aproximativ 60% din total. Aşadar, domnul Băsescu este demis. Întoarcerea sa episodică la Cotroceni reprezintă o anomalie, un eşec al democraţiei. Eu cred că această anomalie va fi curând îndepărtată", a fost de părere Voiculescu.

În schimb, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, crede că nu are rostul discuţia despre o nouă suspendare a lui Traian Băsescu.

„Mă lasă rece, nu ştiu de ce se tot bagă Voiculescu în asemenea chestiuni", a declarat fostul şef de stat.  Pe de altă parte, vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu, consideră că este necesară o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

„Marea majoritate a românilor care au mers efectiv la vot au optat pentru demiterea lui Traian Băsescu ", este argumentul oferit de Fenechiu.

Estimările lui Voiculescu

Dan Voiculescu are, deja, la activ două anticipări reuşite ale acţiunilor USL. În noiembrie 2010, el anunţa că  PSD, PNL şi PC vor forma o alianţă a Opoziţiei. În acel moment, liderii PSD şi PNL erau foarte rezervaţi în privinţa acestui subiect.Totuşi,  USL a apărut în ianuarie 2011. În 1 mai, Voiculescu anunţa că Traian Băsescu va fi suspendat în 60 de zile, iar liderii USL au fost pe aproape, împlinind planul în data de 6 iulie.

"Întoarcerea sa episodică la Cotroceni reprezinta o anomalie, un eşec al democraţiei. Eu cred că această anomalie va fi curând îndepărtată"
Dan Voiculescu preşedintele fondator al PC

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie