Vlad Cosma, audiat la Parchetul General

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul deputat Vlad Cosma s-a prezentat marţi la Parchetul General, pentru a fi audiat în legătură cu plângerea penală pe care a depus-o împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti pe care îi acuză de săvârşirea infracţiunilor de compromitere a intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat.

Fostul deputat îi acuză pe procurori de săvârşirea infracţiunilor de compromitere a intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat.

La intrarea în sediul Parchetului General, Vlad Cosma a declarat că nu sunt elemente de noutate, însă a depus anterior foarte multe probe, pe care nu a reuşit să le discute cu procurorii.

Am depus foarte multe (c.n. probe) şi fiind foarte multe, nu am avut timp să le discutăm. Pe măsură ce avansăm şi le discutăm...Aş fi vrut să vă dau un răspuns la maniera că sunt dispus să merg la testul poligraf cu aceşti domni, dar ţinând cont de ceea ce am văzut şi de ceea ce am trăit, nu mai am încredere. Mă gândesc că poate exista şi acest moment, o confruntare. Dacă vor fi acuzaţi şi trimişi în judecată, va trebui să merg la instanţă să-mi susţin declaraţiile. Sunt pregătit şi mă aştept la acest lucru”, a spus Vlad Cosma, la sediul PG.

Cât despre sentinţa judecătorilor dată în dosarul familiei Cosma, fostul deputat s-a declarat: „Fericit, încrezător. Eram sigur că va fi o soluţie bună”.

Întrebat dacă se aşteaptă să fie confruntat cu procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea, Cosma a spus: "Aş fi vrut să vă dau un răspuns la maniera că sunt dispus să merg la testul poligraf cu aceşti domni, dar ţinând seama de ceea ce am văzut şi ce am trăit, nu mai am încredere. Da. Mă gândesc că poate exista şi acest moment - o confruntare".

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă