VIDEO Protest al sindicatele din poliţie în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne: „Salariile de bază sunt la nivelul muncitorilor necalificaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii pichetează, miercuri, sediul Ministerului de Interne. FOTO: Adevărul

Poliţiştii din Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) protestează, miercuri, în faţa Ministerului Afacerilor Interne, după ce oficialii din minister nu le-au ascultat revendicările în urma protestului de sâmbătă. Aceştia sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă, precum şi faţă de salarizarea personalului din sector.

Potrivit organizatorilor, SNCCP a primit aprobare de pichetare a MAI pentru toată săptămâna, astăzi fiin însă prima zi în care politiştii au ieşit în stradă. Protestul acestora s-a suprapus cu protestul organizat de mişcarea Rezist!, aceştia având la rândul lor programat un protest la adresa MAI. La ora 11 erau maxim 50 de membrii ai sindicatelor din poliţie prezenţi în Piaţa Revoluţiei.

„Legea Salarizării defavorizează familia noastră ocupaţională, poliţişti, jandarmi, pompieri, printr-un articol ce ne întoarce în trecut, în decembrie 2009, şi practic salariile de încadrare, salariile de funcţie sunt cele prevăzute în 2009, lucru care pune într-o dificultate sistemul în ceea ce priveşte salarizarea faţă de ceilalţi. La medici, pe bună dreptate, s-a intrat în grilă 100%, în învăţământ la fel, în administraţia publică s-a întrat de la 1 iulie, deci practic noi suntem cei care am fost sacrificaţi. Şi am cerut nu 100%, am cerut 85% din grilă, din salarizarea de bază din decembrie 2022, şi nici aşa nu vor să ne introducă”, a declarat Dumitru Coarnă, liderul SNCCP.

Acesta a atras atenţia că la nivelul angajaţilor din MAI s-au acumulat frustrări în ceea ce priveşte nivelul salarizării.

„Mai avem în plus două revendicări clare, ce vizează în mod ultim siguranţa cetăţeanului, fiind vorba de logistică şi de personal. Logistica este precară, de exemplu, în mediul rural toate autoturismele trebuiau casate de doi ani de zile, deci avem autoturisme ce efectuează misiuni fiind uzate în stadiul de casare, şi deficitul fantastic de personal, avem 27.000 – 30.000 de funcţii libere, 20.000 doar în poliţie, mai avem şi la jandarmi, pompieri. Cam acestea ar fi revendicările noastre. Noi nu le vrem pe toate odată, dar să vedem că măcar în ceea ce priveşte salarizarea se iau măsuri, sunt frustrări multe în sistem, oamenii nu prea mai pot accepta la infinit acestă situaţie”, a adăugat acesta.

Şi alţi poliţişti prezenţi la protest au subliniat lipsurile la nivel de logistică din dotarea angajaţilor MAI. Un exemplu oferit a fost cel al vestelor de protecţie anti-înjunghiere. „Deşi ministrul Carmen Dan a promis că fiecare angajat va avea o vestă de protecţie, în prezent doar 10-15% din personalul operaţional are una în dotare”, a declarat un poliţist prezent la eveniment. „Este o ruşine. Nu ştim cum să le împărţim, avem secţii întregi care le refuză, colegii zicând „ori le primim toţi ori niciunul; eu nu-mi permit să am vestă pe mine şi al meu coleg să stea fără vestă pe el”. Este un discomfort psihic pentru poliţistul care are o astfel de vestă şi colegii lui nu”, a completat acesta.

Liderii sindicali şi poliţiştii prezenţi încă de la începutul protestului, citind primele ştiri ale dimineţii, au rămas uimiţi la auzul deciziei guvernului României de a aloca între 370 şi 550 milioane de euro, fonduri de despăgubire pentru persoanele incarcerate în condiţii nefavorabile. „Şi pentru revendicările noastre era vorba tot de 500 de milioane. Dacă le dă lor nu mai merge la noi. Concluzia este că trebuia să ne facem infractori”, au comentat aceştia.

„Sporurile pentru muncă suplimentară nu reprezintă o majorare salarială, ele au fost prevăzute în lege deblocate acum pe cale de excepţie, dar de acestea beneficiază doar acei poliţişti cărora nu le pot fi acordate liberele de drept în natură, excepţia este plata. Aceasta nu este o majorare de salariu. Aceastea sunt sporuri care se acordă la salariul de bază. Deci oamenii confundă, poate din neştiinţă, poate manipulatoriu, încercând să transmită către opinia publică mesaje false. Sunt lucruri care ne dezavantajează şi sunt lucruri pe care oamenii le-au sesizat şi care până la urmă au un gust amar, când privesc spre acest minister de interne, spre oamenii care conduc acest minister. Adică minte-mă, dar minte-mă frumos, nu încerca să mă crezi prost”, a subliniat preşedintele SNCCP.

Sâmbătă, 24 martie, circa 10.000 de poliţişti au protestat în faţa sediului MAI, iar ulterior aceştia au plecat în marş spre Piaţa Victoriei, unde au protestat în faţa Guvernului.

Dumitru Coarnă, preşedintele SNCCP

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică