VIDEO Prima declaraţie a Principesei Margareta, noul Şef al Familiei Regale a României, după moartea Regelui Mihai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principesa Margareta, Custodele Coroanei Române, a dat publicităţii primul mesaj oficial după moartea Regelui Mihai.

„Români,

Ţara a pierdut pe Regele Mihai I. Timp de peste nouă decenii, el a închinat României toate puterile, cu devotament şi răbdare. 

Am pierdut, ca voi toţi, un părinte. O pierdere personală şi o pierdere pentru întreaga Naţiune. În aceste clipe grele, suntem uniţi în suferinţa noastră.

Cu infinită iubire şi principii puternice, Regele Mihai a înscris în cartea Neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană. 

Bunătatea şi iertarea sa au învins toate relele secolului trecut. Înţelepciunea lui a asigurat continuitatea identităţii noastre, în momente de gravă abatere de la mersul firesc al ţării. Regele nostru a fost o parte din fibra Statului român.

Prin întreaga sa viaţă, tatăl meu a continuat legătura Familiei Regale cu naţiunea română. Pentru ziua noastră de mâine, el ne-a dăruit ziua lui de astăzi.

Începe un nou timp pentru Casa Regală a României. Cu aceleaşi principii şi sentimente ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale poporul român.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!“

Margareta,

Custodele Coroanei române 

Citeşte şi:

Casa Regală a prezentat linia de succesiune: cine va prelua conducerea

Regele Mihai a murit. Povestea de iubire fără egal dintre ultimul suveran al României şi aleasa inimii sale

Istoria celor 66 de ani de monarhie. Cel din urmă suveran al românilor: „Am plecat cu moartea-n suflet”

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită