VIDEO O profesoară de canto, cercetată pentru furt din genţile studenţilor. Rectorul ”Hyperion”: Lungeanu nu mai predă din luna decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silvia Lungeanu ar fi furat bani din genţile studenţilor, susţin anchetatorii     FOTO Adevărul

Silvia Lungeanu, fostă profesoară de canto la Universitatea „Hyperion“ din Bucureşti, este cercetată în stare de libertate de poliţiştii bucureşteni după ce la sfârşitul anului trecut şi-ar fi înşelat studenţii, furându-le din genţi şi portofele aproape 5.000 de lei. Rectorul universităţii, Severin Spânulescu, spune că a reclamat cazul de anul trecut la Poliţie, iar Lungeanu şi-a dat demisia încă din decembrie.

UPDATE Ancheta în cazul fostei profesoare de Canto de la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii ”Hyperion” din Capitală, Silvia Lungeanu - cunoscută drept cântăreaţă de romanţe, a fost demarată chiar de conducerea instituţiei, iarna trecută. 

”Am primit sesizări de la doi studenţi, care au reclamat faptul că le-ar fi fost furaţi bani din genţi de către profesoara de canto. Am discutat în Comisia de Etică, am discutat şi cu studenţii în Consiliul Facultăţii şi am decis să înaintăm cazul Poliţiei, la începutul lunii decembrie, anul trecut”, a declarat pentru ”Adevărul” rectorul Universităţii ”Hyperion”, prof. Severin Spânulescu.

Acesta a spus că Lungeanu a negat acuzaţiile studenţilor ei, însă nu a dat niciun fel de explicaţii, nu a venit cu contraargumente. 

”Explicaţiile dumneaei nu au fost convingătoare, aşa că am decis să o înlocuim imediat şi să sesizăm Poliţia. Am chemat-o apoi la o nouă discuţie, însă nu a mai venit, doar şi-a lăsat demisia. Ne pare rău, pentru era foarte apreciată din punct de vedere profesional de studenţi, era talentată”, a explicat rectorul. Lungeanu a predat aproape doi ani la ”Hyperion”.

”Pare ireal să faci un asemenea gest. Nu cred că a fost motivat financiar sau premeditat, cred că e ceva patologic”, este de părere Spânulescu.

Acesta spune că i-a sfătuit pe studenţi să depună şi ei plângeri la Poliţie, ca să-şi poată recupera şi banii cu care ar fi trebuit să-şi achite studiile, rectorul aprobându-le acestora şi o amânare de la plata taxelor.


Surse din cadrul Poliţiei Capitalei au declarat pentru adevărul.ro că furturile aveau loc chiar în sala de curs unde profesoara de Canto Silvia Lungeanu îşi desfăşura orele, ca asistent universitar, mai exact în amfiteatrul „Ion Creangă“ al Universităţii Hyperion. 

Mai mult, chiar ea îşi ruga studenţii să iasă din amfiteatru în timpul orelor de curs, sub pretextul că vrea să vorbească la telefon în particular.

Profesoara este acuzată că i-ar fi furat unei studente 3.000 de lei, banii de taxă.

„Pentru a rămâne singură în sala de curs, ea le dădea studenţilor multe pauze, invitându-i să iasă la cafea. După aceea, profitând de neatenţia lor şi de faptul că sala de curs era goală, profesoara le cotrobăia prin genţi şi prin portofele. Unei studente care a depus plângere la noi împotriva ei i-a furat banii de taxă, vreo 30 de milioane de lei vechi, pe care fata îi avea în geantă. Şi Universitatea Hyperion a depus plângere împotriva ei“, potrivit aceloraşi surse.

O dată rămasă singură în încăpere, ea începea să caute în genţile tinerilor, de unde, spun poliţiştii, ar fi furat sume cuprinse între 200 şi 3.000 de lei.

Valoarea totală a prejudiciului stabilit de anchetatori depăşeşte 5.000 de lei.

Fosta profesoară este cercetată pentru furt calificat.

„Pe această doamnă nu o putem numi profesoară. A avut doar o colaborare cu Universitatea Hyperion, era plătită la oră. Ca să fii profesor trebuie să treci prin nişte filtre, nu poţi să te numeşti chiar aşa uşor profesor. Repet, a avut nişte ore la Hyperion, însă de îndată ce studenţii s-au plâns de comportamentul ei, s-a încetat colaborarea cu ea“, a declarat Ecaterina Andronescu pentru RTV.

.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro