VIDEO Mihai Şora, la protestul faţă de graţiere şi modificarea Codurilor penale: „Nu poţi să faci legi pentru tine, pentru a-ţi salva propriile interese”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filosoful Mihai Şora, în vârstă de peste 100 de ani, a anunţat prin intermediul unui mesaj pe Facebook că a participat la protestul de duminică seara privind Ordonanţele de Urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, spunând că s-a bucurat să vadă la manifestaţie tineri şi copii, deoarece „şcoala civismului începe de la vârstele mici”.

„Am văzut oameni tineri şi mai puţin tineri, oameni care înţeleg ce se întâmplă în România de astăzi, preţuiesc democraţia participativă, sunt responsabili şi nu pot fi nici manipulaţi, nici cumpăraţi. 
Este România care gândeşte şi care pricepe ce citeşte”, a scris Mihai Şora pe Facebook.

El a transmis că suntem oameni care ne cunoaştem drepturile, după cum cunoaştem şi obligaţiile celor ajunşi la Putere, prin vot democratic. El a declarat duminică, la marşul de protest, că „democraţia este autoguvernare prin intermediul unor delegaţi aleşi, care reprezintă interesele societăţii şi care stau sub supravegherea societăţii. Nu poţi să faci legi pentru tine, pentru a-ţi salva propriile interese! Trăim în Cetate, în aceeaşi Cetate în care trăiesc şi cei care ne guvernează. Şi care ne guvernează pentru că i-am ales NOI ca să ne guverneze, în limitele mandatului pe care NOI li l-am acordat. Nu sunt propulsaţi acolo pe un post în care pot să decidă de capul lor. Sunt limitele între care pot să fie luate deciziile. Nu sub, nu deasupra: în i n t e r i o r u l acestor limite!”

Filosoful a transmis că el nu a votat „cu cei care sunt la Putere”, respectiv PSD, precizând că şi-a utilizat dreptul şi libertatea de a vota aşa cum a considerat de cuviinţă.

„Dar asta nu înseamnă că urmează să fiu exclus de la drepturile cetăţeneşti. Iar unul dintre aceste drepturi este acela de a ieşi în stradă atunci când guvernanţii greşesc sau abuzează de poziţia lor”, a subliniat el.

”M-am bucurat să văd aseară tineri şi copii. Şcoala civismului începe de la vârstele mici. Educaţi-vă copiii, oameni buni, pentru că lor le aparţine viitorul. Acolo unde este nevoie, educaţi-vă bunicii: ascultaţi-i şi învăţaţi-i să vă asculte. Nu va fi simplu, dar este primul pas pentru ca să putem trăi omeneşte, respectându-ne unii pe ceilalţi. Şi eliberând această ţară de jefuitorii ei”, a conchis filosoful.

Anterior, Mihai Şora a anunţat că duminică va merge la mitingul anunţat în Piaţa Universităţii deoarece nimic nu i se pare „mai periculos pentru biata democraţie românească decât asaltul asupra Justiţiei, prin ordonanţe de urgenţă cu dedicaţie pentru oligarhi”.

Peste 20.000 de oameni au protestat duminică seară în Capitală faţă de proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codului Penal. Lor li s-a alăturat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare