VIDEO Cinci persoane au murit şi alte trei au fost rănite într-un accident, pe Valea Oltului. Printre răniţi se află şi rapperul Grasu' XXL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident grav a avut loc pe drumul naţional 7 (DN7), la intrarea în oraşul Călimăneşti, unde cinci persoane au murit, iar alte trei au fost rănite. Rapperul Dragoş Nichifor, cunoscut ca Grasu' XXL, se află printre cei răniţi.

UPDATE, ORA 14.13:Victimele care au supravieţuit accidentului au fost transportate la Spitalul judeţean Vâlcea şi au fracturi de membre şi răni la nivelul toracelui şi capului. Sunt în afara oricărui pericol, dar au nevoie de îngrijiri medicale.

UPDATE 10.39: Porivit poliţiştilor, cele cinci persoane care şi-au pierdut viaţa sunt din Râmnicu Vâlcea şi aveau vârste între 16 şi 27 de ani. Aceştia se întorceau de la o petrecere.

Potrivit primelor informaţii culese de la locul accidentului, şoferul autoturismului Opel înmatriculat în Bulgaria nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

„Accidentul a avut loc într-o porţiune de drum drept, iar primele cercetări arată că şoferul Opelului, înmatriculat în Bulgaria, după o curbă, nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, cu ploaie şi carosabil umed şi a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens, unde s-a izbit violent de un microbuz care circula regulamentar", a declarat şeful Poliţiei Rutiere Vâlcea, inspector principal Florian Ioniţă.


Un autoturism în care se aflau trei băieţi şi două fete şi care se deplasa către Călimăneşti a intrat în coliziune cu un microbuz care circula în sens invers. Toţi pasagerii autoturismului au murit pe loc. Călătorii din microbuz, răniţi la rândul lor, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

„Autovehiculul se deplasa dinspre Râmnicu Vâlcea spre Sibiu. Şoferul a intrat pe contrasens şi a izbit o dubiţă care circula din sens opus. Toate cele cinci persoane aflate în autoturismul Opel au decedat, iar celelalte trei aflate în dubiţă au fost rănite şi au fost transportate la spital”, a declarat, pentru „Evenimentul Zilei”, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Alina Teodorescu.

Potrivit medicului de gardă al spitalului din Vâlcea, persoanele accidentate vor fi externate şi vor merge la Bucureşti unde şoferul, care are o fractură la genunchi, va fi supus unei intervenţii chirurgicale.

Accident grav lângă Călimăneşti. Într-una din maşini se afla şi rapperul Grasu XXL


Accidentul s-ar fi petrecut din cauza neadaptării vitezei în carosabil umed, autoturismul în care se aflau cei cinci tineri a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de microbuz, potrivit informaţiilor transmise de Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a afla cu exactitate motivul accidentului. Din primele informaţii, microbuzul a fost lovit din lateral.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă