Victor Ponta: „Miercuri o să numim un alt prefect la Buzău. Vreau mai multă competenţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi seară, că va numi un alt prefect la Buzău, deoarece în acest judeţ acţiunile de deszăpezire au fost deficitare, cinci comune fiind în continuare blocate. De asemenea, şeful Guvernului a cerut mai multă „competenţă” din partea autorităţilor, potrivit Mediafax.

„Vreau ca şi în teritoriu toată lumea să îşi facă datoria şi vreau mai multă competenţă. Pe cei care nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor îi înlocuim. La Buzău înţeleg că lucrurile nu au mers bine şi, la propunerea ministrului de Interne, mâine o să numim un alt prefect la Buzău, capabil să facă faţă la aceste încercări. E valabil pentru toţi ceilalţi reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi ai Guvernului”, a spus Victor Ponta.

Anterior, ministrul Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea, a afirmat ca actualul prefect al judeţului Buzău, Gabriel Baltă, riscă să-şi piardă funcţia.

„Eu apreciez ce s-a făcut la Buzău pe cuprinsul întregului judeţ, dar faptul că astăzi încă mai erau cinci comune blocate şi, cel mai rău, nu se ştia exact situaţia din fiecare comună (...) Eu apăr şi protejez un coleg până la o limită, până la limita peste care, dacă se trece, se pun în pericol toate acţiunile şi integritatea populaţiei. Acesta este motivul pentru care l-am informat pe primul-ministru după ce m-am întors de la Buzău”, a declarat Liviu Dragnea.

Vicepremierul a mai adăugat că în judeţul Buzău a fost trimis secretarul de stat din Ministerul Administraţiei Iulian Matache, acesta având grijă de coordonarea acţiunilor în zonă.

„Prefectul a avut o activitate bună până acum, dar dacă în situaţiile astea limită, când este nevoie de o mână-forte, gândire limpede şi decizii luate rapid, nu performează, nu ştiu dacă poate în continuare să îndeplinească această funcţie. Ca să schimbi însă prefectul mâine, în plin viscol, nu e în regulă, dar, după părerea mea, nu mai sunt foarte multe şanse să rămână”, a mai precizat Liviu Dragnea.

Marţi dimineaţă, 20 de drumuri judeţene erau încă blocate, în timp ce pe DN 2 C Costeşti Padina, limita cu judeţul Ialomniţa, este restricţie de 3,5 tone, iar pe DN 2 B Buzău-Brăila sunt restricţii pentru maşinile cu masa mai mare de 7, 5 tone, a informat Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, Marius Sîrbescu.

De asemenea, în cadrul şedintei, reprezentanţii MAI l-au informat pe premier că marţi seara toate localităţile din România beneficiază de energie electrică, iar nicio persoană nu este izolată din cauza nămeţilor.

La ora 20.00, 21 de localităţi erau fără curent electric.

„La începutul zilei, aveam 29 drumuri naţionale şi 34 de tronsoane pe care erau probleme, la ora actuală mai sunt doar 7. Dimineaţa, circulaţia era restricţionată pe 12 drumuri, acum avem doar două drumuri, cu trei tronsoane, la Buzău, Brăila şi Galaţi. Dimineaţa, erau 17 drumuri erau închise, la ora actuală avem doar 5 drumuri şi 6 tronsoane, în Buzău, Brăila, Vrancea, Galaţi şi sectoarele de drum, de autostradă de la Călăraşi şi Ialomiţa”, au anunţat reprezentanţii MAI.

Victor Ponta a mai anunţat că în şedinţa de miercuri va dispune înfiinţarea unui Departament de intervenţii în situaţii de urgenţă, care va funcţiona în cadrul Ministerului de Interne, având de asemenea atribuţii legale în a coordona forţe şi din alte ministere.

„Pe baza a ceea ce am constatat în aceste zile, mâine, în şedinţa de guvern, vom adopta o ordonanţă de urgenţă pentru constituirea unui Departament de intervenţii la situaţii de urgenţă, aici, în cadrul Ministerului de Interne, dar cu capacitate legală de a coordona forţe şi din alte ministere, în aşa fel încât să nu mai pierdem timp şi energie cu prea multe lucruri birocratice”, a declarat, marţi seară, Victor Ponta.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi