Vastă filială română de prostituţie, destructurată în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece suspecţi au fost reţinuţi în Franţa, dintre care trei au fost încarceraţi, în cadrul destructurării unei vaste reţele române de proxenetism şi de trafic de persoane, a anunţat Parchetul din Rennes, relatează AFP.

Această ”organizaţie criminală”, care acţiona pe teritoriul întregii Europe, exploata ”tinere române trimise în Franţa şi obligate să se prostitueze pe căi publice sau la hotel, sub controlul direct şi oermanent al unor proxeneţi din Franţa care acţionau (...) în contul unor lideri cu baza în România”, a precizat vineri, într-un comunicat, adjunctul procurorului Emmanuel Razous.

Banii obţinuţi din prostituţie erau trimişi în ”cu mandat” unor ”şefi de clanuri din România sau recuperaţi din Franţa de către aceştia din urmă”, potrivit aceleiaşi surse.

În decurs de trei ani, sumele trimise în România au fost estimate la 1,2 milioane de euro, iar mandate în sumă de 487.000 de euro au fost identificate din 2015. Aceşti bani erau folosiţi la achiziţionarrea unor maşini de lux sau la construirea unor imobile.

O operaţiune judiciară coordonată a fost lansată marţi în Franţa, România şi Germania, în care au fost mobilizaţi 150 de jandarmi francezi.

Zece persoane au fost reţinute în Franţa şi cinci în străinătate. În Hexagon, cinci persoane au fost inculpate, dintre care trei au fost plasate în detenţie prvizorie.

”Proceduri de predare către autorităţile franceze a unor persoane arestate în străinătate sunt în curs”, a precizat Razous în comunicat.

Iniţiată în 2018, ancheta se desfăşoară în Franţa cu susţinerea unor unităţi europene de cooperare judiciară şi poliţistă din cadrul Eurojust şi Europol.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile