Vânzătorul Furadanului cu care s-a sinucis Mădălina Manole, condamnat cu suspendare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Urziceanu, bărbatul care a vândut furadanul cu care s-a sinucis Mădălina Manole, a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Bucureşti, la trei ani de închisoare cu suspendare, decizia putând fi atacată cu recurs.

Instanţa de judecată i-a mai confiscat lui Urziceanu suma de 1.900 de lei, bani obţinuţi de bărbat din vânzarea substanţei toxice şi l-a obligat pe acesta la plata a cinci sute de lei cheltuieli de judecată către stat.

Citeşte un articol despre ancheta procurorilor din acest dosar

Ultimul SMS al Mădălinei Manole

Mărturia lui Urziceanu

Bărbatul care i-a furnizat Furadanul Mădălinei Manole: nu am ridicat nici acum banii pe acea comandă

Şi-a recunoscut vina

Timişoreanul Sorin Urziceanu s-a predat, la 9 noiembrie 2010, la Parchetul Capitalei.Tânărul era dat în urmărire generală, după ce, la 18 octombrie, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea lui preventivă, fiind acuzat de comercializarea unor substanţe interzise, respective Furadan. Tânărul, originar din Timişoara, a recunoscut în faţa anchetatorilor că a comercializat online Furadan. De altfel, procurorii au indicii că timişoreanul a vândut pesticid mai multor persoane.Pesticidele gen Furadan au fost interzise de la comercializare încă din anul 2008.

Localizat în Spania

Imediat după sinuciderea Mădălinei Manole, Sorin Urziceanu a părăsit România, iar ultima dată a fost localizat în Spania. Sorin Urziceanu îi vânduse Furadanul, contra sumei de 200 de lei, Robertei Slav, prietena artistei. Roberta apelase la serviciile lui Sorin Urziceanu, după ce Mădălina Manole o rugase să ia legătura cu tânărul. Artista găsise numărul de telefon al lui Sorin Urziceanu pe un site de anunţuri.
Judecătorii au decis, la începutul lunii noiembrie 2010, arestarea preventivă a lui Urziceanu, motivând că acesta prezintă pericol public, însă în scurt timp a fost pus în libertate.
Artista Mădălina Manole s-a sinucis chiar în ziua în care împlinea vârsta de 43 de ani. Ea a înghiţit 400 de mililitri de pesticid.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG