Vânătoare la nivel european a şoferilor care depăşesc viteza legală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul

Sunt controale de amploare, începând de marţi noapte, în traficul european. Poliţiştii rutieri din toate statele Uniunii Europene acţionează simultan pentru depistarea celor care depăşesc viteza legală.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române, pe 3 aprilie, între orele 00.00 - 24.00, se derulează la nivelul blocului comunitar acţiunea Speed Marathon, care are ca scop reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării vitezei. 

Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa vizează respectarea regimului legal de viteză şi reducerea numărului şi gravităţii consecinţelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condiţiilor de drum şi a celei excesive.

Acţiunea, coordonată de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, se desfăşoară în toată ţara, pe drumurile publice, poliţiştii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislaţiei în domeniu.

Poliţiştii vor folosi toate aparatele radar disponibile. Activitatea are loc în cadrul săptămânii T.I.S.P.O.L. Speed (1 - 7 aprilie 2019).

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online