Valeriu Zgonea, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Ionuţ Mureşan / Adevărul

Valeriu Zgonea a fost condamnat, luni, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru trafic de infuenţă. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

„Condamnă pe inculpatul Zgonea Valeriu la pedeapsa de ani închisoare cu executare. Menţine măsura asiguratorie până la concurenţa sumei de 62.142 lei”, se arată în minuta Tribunalului Bucureşti, la solicitarea „Adevărul”.

Pe data de 20 ianuarie, procurorii DNA au cerut condamnarea lui Valeriu Zgonea la o pedeapsă cu închisoarea orientată spre mediu pentru trafic de influenţă.

Reprezentantul DNA a susţinut, atunci, în faţa judecătorului, că Valeriu Zgonea a intervenit la fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea dar şi la Marcel Ciolacu, actualul şef al social-demoicraţilor pentru ca o anumită persoană, Ionela Dobrică, să ajungă într-o funcţie de conducere la Ministerul Comunicaţiilor. 

Valeriu Zgonea a arătat în faţa instanţei de judecată, în ultimul cuvânt, că este nevinovat şi că el crede „cu tărie în actul de justiţie”. 

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a arătat că el nu a avut niciun rol în numirea Ionelei Dobrică în funcţia de subsecretar de stat la Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională.

El a făcut şi o serie de precizări legate de interceptările prezentate de procurorul de şedinţă în sala de judecată.

„Funcţia de secretar de stat este o funcţie politică, nu dai examen pentru a ajunge acolo. Patru membri marcanţi ai PSD v-au spus în ce condiţii a fost promovată doamna Ionela Dorbică. În România, subsecretarii de stat nu au cabinet de demnitar sau şefi de cabinet. Este o poveste de adormit copiii! Dar această chestiune trebuia omisă (n.r. – de procurori) pentru ca chestiunea pseudo-juridică să aibă impact mediatic. Nu am contribuit în nicun fel pentru ca doamna Ionela Dobrică să devină subsecretar de stat”, a spus Zgonea.

Valeriu Zgonea a vorbit preţ de 30 de minute în faţa judecătorului în ultimul cuvânt. Fostul şef a Camerei Deputaţilor spune că dosarul lui a fost „lucrat”  de procurorii de la DNA Ploieşi Mircea Negulescu, Lucian Onea şi Alfred Savu.

„Să ne întoarcem la celebra poveste pe care domnul Negulescu, domul Savu şi domnul Onea au prezentat-o ca pe o mare realizare: excursia de la Viena. Dacă verificau celebra probă, acea fotografie apărută în România Liberă, vedeau că în ea apar fiicele domnului Dumitru Dobrică, iar fiica mea avea patru ani pe atunci. Şi aşa-zisul bodyguard era de fapt prietenul uneia dintre cele două fete.  (…) Aceste chestiuni au fost omise. Într-o democraţie, acest tip de poveste trebuie să dispară. Viaţa mea în ultimii trei ani de zile nu o doresc nici măcar cuiva care, poate, ar fi comis faptele! (…) În încheiere, vreau să vă spun că toate probele pe care dumneavoastră le-aţi cerut arată că sunt nevinovat. Asupra lui Dumitru Dobrică au fost făcute presiuni, eu şi familia mea am trecut în această perioadă printr-un linşaj mediatic. Am speranţa că din probe puteţi să vedeţi că sunt nevinovat”, a mai spus fostul şef al Camerei Deputaţilor.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne