Valabilitatea ordinului de protecţie, majorată de la șase luni la un an

0
Publicat:

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede extinderea de la 6 luni la un an a duratei pentru care se poate emite ordinul de protecţie, în cazul violenţei domestice.

Valabilitatea ordinului de protecţie a fost majorată

În plus, actul normativ mai prevede şi instituirea asistenţei juridice obligatorii şi în faza de apel, nu numai la prima înfățișare în instanță, în cazul persoanei care solicită ordinul de protecţie. „Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 12 luni de la data emiterii ordinului. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata măsurilor dispuse, acestea îşi vor produce efectele pentru o perioadă de 12 luni de la data emiterii ordinului. De multe ori, abuzurile ce îmbracă forma violenței domestice se pot desfășura pe săptămâni, luni sau chiar ani de zile, sens în care considerăm că perioada de 6 luni este insuficientă pentru atingerea scopului ordinului de protecție și anume cel de a oferi victimei distanța necesară față de agresor care să îi poate garanta siguranța fizică și emoțională. (...) Modificarea ar implica tot aprecierea judecătorului în ceea ce privește durata exactă, având însă posibilitatea să dispună instituirea măsurilor necesare și pentru o perioadă mai mare de 6 luni și maximum 12 luni. (...) Victimele violenței domestice sunt marginalizate de societate și de cele mai multe ori acest lucru încurajează agresorii să își continue și intensifice abuzurile. Lipsa unei reacții prompte din partea statului va duce și la propagarea și încurajarea agresorilor, care nefiind constrânși legal să respecte oamenii, se pot transforma în abuzatori sexuali, violatori, agresori, iar în cele din urmă criminali”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ pentru modificarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă