UPDATE VIDEO Fratele lui Nicu Gheară şi interlopul Boenică, cercetaţi pentru falsificare de carduri. Cum râde Boenică de Justiţie pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspecţii falsificau carduri FOTO Arhiva Adevărul

Peste 80 de percheziţii au avut loc în această dimineaţă în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, dar şi în mai multe oraşe din Germania, SUA, Marea Britanie şi Republica Dominicană pentru destructurarea unui grup infracţional transfrontalier care se ocupa cu falsificarea cardurilor. Printre cei vizaţi este şi Constantin Gheară, fratele afaceristului Nicu Gheară, şi interlopul Romeo Ursu, alias Boenică, căutat de poliţişti din 2008.

UPDATE 16.00  Astăzi, la numai câteva ore după destructurarea reţelei din care făcea parte, interlopul Boenică părea mai activ ca niciodată pe reţelele de socializare. El a postat pe Facebook un mesaj atât pentru autorităţi, cât şi pentru „fanii“ săi.

Tupeu de interlop

Băăăiiiiiiii autorităţi  româneeeee. Aici sânteţi zeroo. Nu aveţi ce să-mi faceţi...Nu puteţi să vă spălaţi ruşinile şi incompetenţa cu minciuni“, scrie Boenică pe Facebook.


În acelaşi timp, acesta  a adăgat şi un mesaj pentru fanii săi: „Vreau pă această cale să le transmit fanylor meiii că sânt bine sănătos şi o să vă trimet azi poze din paradisul exotic de unde sânt“.

UPDATE 70 de persoane au fost duse la audieri. 

85 de percheziţii au avut loc joi dimineaţă în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Vâlcea, Vrancea, Braşov, Constanţa, Olt, Sălaj, Cluj şi Suceava, Brăila, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Neamţ, Satu-Mare. Acţiunea a vizat destructurarea unor grupuri transfrontaliere, specializate în săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, deţinere de echipamente în vederea falsificării şi  falsificarea de instrumente de plată electronică, punerea în circulaţie de instrumente de plată falsificate şi efectuarea de operaţiuni frauduloase cu instrumente de plată electronică. 

De asemenea, în acelaşi timp au loc percheziţii şi în Germania, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Republica Dominicană.

Grupările vizate ar fi alcătuite din peste 100 de persoane, iar liderii acestora ar fi Constantin Gheară, zis  Tică, de 53 de ani, Romeo Ursu, zis Boenică, de 45 de ani, Lucian Ghiuri, zis Piticu, de 45 de ani, şi Relu Şerban, de 57 de ani.  

„În fapt, se reţine că, sub coordonarea acestora, membrii grupărilor au confecţionat  aparatură de skimming, echipamentele fiind ulterior utilizate în vederea copierii datelor de identificare a mijloacelor de plată electronică utilizate la diferite terminale ATM sau POS –uri, aflate pe teritoriile următoarelor state: Germania, Spania, Elveţia, Portugalia, Franţa, Marea Britanie, Ecuador, Columbia, Austria”, se arată într-un comunciat emis de procurori.

Datele de identificare copiate erau folosite pentru falsificarea unor mijloace de plată electronică, utilizate ulterior pentru retragerea unor sume substanţiale de bani, pe teritoriile Republicii Dominicane, Statelor Unite ale Americii, Japoniei, Iordaniei şi Nepalului.

Valoarea totală a prejudiciului depăşeşte două milioane de euro.

Poliţiştii au de pus în executare 70 de mandate de aducere la audieri, urmând ca la finalul acestora să fie procurorii să decidă dacă emit pe numele suspecţilor ordonanţe de reţinere.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au cooperat în instrumentarea cauzei cu Eurojust şi Europol precum şi cu autorităţile judiciare din Germania, Spania, Marea Britanie, Elveţia şi Portugalia. 

Romeo Ursu zis „Boenică“  dat în urmărire  internaţională din 2008

Romeo Ursu, zis „Boenică“,  este unul dintre cel mai căutaţi interlopi. Deşi pe numele lui există un mandat internaţional de arestare, acesta  pare să trăiască nestingherit în Iordania. Pe site-ul Poliţiei Române, la rubrica «Mast Wanted» apare şi numele lui Ursu, cu precizarea că pe numele lui este eliberat un mandat de arestare preventivă pentru înşelăciune.

Romeo Ursu, unul dintre liderii reţelei de falsificatori de carduri coordonate de Tică Gheară, nu a putut fi ridicat, alături de ceilalţi membri ai grupării, întrucât este în Iordania, iar România nu are un acord de extrădare cu această ţară, potrivit unor surse din Poliţie.

Interlop cu ştate vechi

Urmărit de poliţişti încă din 2008, într-un dosar care privea o grupare de escroci imobiliari, Romeo Ursu susţine că nu este vinovat de faptele care i se impută. Boenică este cercetat penal pentru complicitate la înşelăciune în dosarul „Mandatarilor“, în care mai multe persoane sunt acuzate că au lăsat fără case mai mulţi bătrâni din sectorul 5.

De asemenea, numele lui a fost vehiculat într-un dosar privind falsificarea unor carduri Bancpost. Surse judiciare afirmă că Romeo Ursu şi-ar fi început „cariera“ pe lângă Fane Spoitoru, iar ulterior, în perioada cât Spoitoru a stat în exil în Canada, Boenică s-ar fi apropiat de Nuţu Cămătaru.

Cum sfidează Boenică Poliţia Română cu poze din vacanţe de lux

Până una alta, lui Romeo Ursu pare să-i meargă de minune, căci este un personaj foarte activ pe reţelele de socializare unde postează fotografii cu prietenii săi din vacanţe luxoase.

Cunoscut ca membru al „gărzii vechi“ al lumii interlope, Romeo Ursu, zis şi Boenică, susţine că ştie cum merg treburile în justiţie pentru că şi el, la rândul lui, e licenţiat în drept. „Nu am profesat până acum, dar cine ştie? Poate mă fac procuror sau judecător. Einstein de România mi se spune“, declara în 2012, Romeo Ursu pe un site de socializare.

„Piticu“, implicat în furtul hainelor Armani

Lucian Ghiuri, zis Piticu, de 45 de ani, acuzat de procurorii DIICOT că se numără printre liderii grupării conduse de Tică Gheară, fratele lui Nicu Gheară, nu pare să fie la prima abatere.

Surse apropiate anchetei au declarat că acesta  fost implicat în decembrie 2012 şi în furtul care a vizat depozitul firmei casei de modă Armani din Verona, de unde au dispărut 1.400 de costume, reprezentând colecţia de toamnă-iarnă pentru anul 2013, evaluate la două milioane de euro.

Potrivit aceloraşi surse, Lucian Ghiuri avea rolul de a plasa costumele, al căror preţ ajungea şi la 2.000 de euro bucata pe piaţa neagră din România.
 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi