UPDATE Termen preschimbat pentru audierea prin videoconferinţă a lui Sebastian Ghiţă. Fostul deputat, prezent la Poliţia din Belgrad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul deputat Sebastian Ghiţă va fi audiat prin videoconferinţă pe 22 iunie, după ce Tribunalul Prahova a stabilit un nou termen, decalându-l pe cel din 15 iunie. Ghiţă s-a prezentat în cursul zilei de joi la o secţie de Poliţie din Belgrad.

Ghiţă va fi astfel audiat în dosarul în care DNA Ploieşti a cerut arestarea preventivă a acestuia în speţa  în care el este cercetat alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi de fiul acestuia din urmă, fostul deputat PSD Vlad Cosma.

Până acum, pe numele lui Ghiţă au fost emise trei mandate de arestare în lipsă - unul în dosarul privind vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair, în care este urmărit penal şi fostul prim-ministru Victor Ponta, altul în dosarul de corupţie în care fostul deputat este urmărit penal pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, iar cel de-al treilea în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova, conform news.ro.

O a cincea solicitare de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Ghiţă va fi luată în discuţie în 15 iunie de Tribunalul Prahova, în dosarul Hidro Prahova, în care acesta este cercetat pentru corupţie alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma şi de fiul acestuia, fostul deputat PSD Vlad Cosma.

Trimis în judecată în iulie 2015

În iulie 2015, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu sub acuzaţiile de dare, respectiv luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani. 

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea lui Sebastian Ghiţă, a acordat clubului sportiv Asesoft Ploieşti, susţinut de acesta din urmă, o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în suma de 1.500.000 lei.

Pentru alocarea acelei finanţări, Iulian Bădescu ar fi pretins şi primit de la Sebastian Ghiţă, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de omul de afaceri, o casă de locuit situată în municipiul Ploieşti, în valoare de 1.041.600 de lei, sumă din care Bădescu a suportat personal doar 124.000 de lei. 

Eliberat contra sumei de 200.000 de euro

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă - reţinut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie şi plasat apoi în arest preventiv - a fost eliberat în 26 mai pe cauţiune, în baza unei decizii a Curţii Supreme din Serbia, după depunerea unei cauţiuni de 200.000 de euro. Lui Ghiţă i-a fost reţinut paşaportul şi i s-a interzis să părăsească Belgradul. 

Omul de afaceri aşteaptă o decizie privind cererea de extrădare formulată de autorităţile române. Când a fost prins de autorităţile sârbe, Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său. În 19 mai, Ghiţă a fost fost audiat la Curtea Supremă din Belgrad ca urmare a cererii de extrădare formulată de autorităţile române, el arătând că se opune extrădării şi invocând persecuţii politice. Avocatul său a solicitat ca măsura detenţiei să fie înlocuită cu arestul la domiciliu. 

Sebastian Ghiţă are cinci dosare penale în România.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor