UPDATE S-a decis: clasa pregătitoare, şi la şcoală, şi la grădiniţă. Unde v-aţi înscrie copilul?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii a sute de mii de copii au aşteptat decizia Guvernului de miercuri  FOTO Adevărul

Ministerul Educaţiei a decis ca părinţii copiilor care vor împlini 6 ani în toamnă să aleagă singuri dacă îşi înscriu micuţii în clasa pregătitoare la şcoală sau îi lasă încă un an la grădiniţă. În rest, sistemul rămâne identic cu cel de anul acesta. Voi ce aţi alege pentru copiii voştri: grădiniţa sau şcoala?

UPDATE Clasa pregătitoare rămâne parte a învăţământului primar obligatoriu, începând cu vârsta de 6 ani, cursurile se vor ţine ca la clasa zero, după aceeaşi programă şi cu învăţători formaţi special, însă condiţiile de înscriere a celor mici vor fi mai flexibile, în funcţie de dorinţele părinţilor şi infrastructura din teritoriu. Aşa arată acordul semnat miercuri de minister cu sindicatele, document ce va fi aprobat în şedinţa de guvern de azi.

Pentru a vedea exact câţi părinţi care au acum copii de grupa mare ar vrea să-i menţină în grădiniţă, ministerul va face un sondaj la nivel naţional care ar trebui să fie gata la 31 martie 2013. Însă oficialii nu se aşteaptă să fie diferenţe de opţiune faţă de înscrierile de anul trecut, având în vedere procentul ridicat de părinţi cu copii la clasa pregătitoare care s-au declarat mulţumiţi de şcoală.

De altfel, în primul an de implementare, aproximativ 86% dintre clasele pregătitoare s-au înfiinţat în cadrul şcolilor, 13% în grădiniţe şi 1% în alte locuri, potrivit datelor ministerului. Ceea ce înseamnă că şi anul trecut au fost copii de şase ani înscrişi la grădiniţă.

În funcţie de rezultatele sondajului, până pe 1 septembrie 2013 autorităţile trebuie să identifice soluţiile de asigurare a spaţiilor necesare, urmând a se încheia şi parteneriate cu Ministerul Dezvoltării.

Documentul mai prevede că ministerul va finaliza, până pe 31 martie, metodologia pentru înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2013-2014, iar înscrierile ar trebui să se încheie în aprilie 2013. 

În ceea ce priveşte vârsta copilului la 31 august 2013, acordul prevede trei situaţii:

  • copiii cu vârsta mai mică de şase ani: se pot înscrie în clasa pregătitoare, dar nu esteb obligatoriu, iar înscrierea se face în urma unei evaluări specifice
  • copiii cu vârsta cuprinsă între şase şi şapte ani: se vor înscrie obligatoriu în clasa pregătitoare
  • copiii cu vârsta mai mare de şapte ani: se vor înscrie în clasa I.

Cert este că "părinţii vor avea opţiunea garantată a şcolii sau grădiniţei de circumscripţie, însă vor putea avea şi alte opţiuni, pentru o altă unitate de învăţământ, în funcţie de locurile disponibile şi pe baza unor criterii obiective de departajare", pe care le vor stabili autorităţile de la nivel local: preşedinţii de consilii judeţeni,primarii, directorii de şcoli şi inspectorii şcolari. Practic,ei sunt cei care vor decide până la urma, plecând de la opţiunea părinţilor,unde vor fi repartizaţi copiii,în funcţie de numărul de cereri şi de spaţiul disponibil.

Ministerul va investi în jur de 24 de milioane de lei pentru mobilier şcolar şi materiale didactice şi anul acesta, pentru a rezolva problemele restante (mobilier, materiale didactice, conectare la internet, toalete adaptate), care vor fi completate de fonduri de la administraţiile publice locale. Va continua de asemenea şi programul de formare a învăţătorilor, în cadrul unor proiecte POSDRU.

O situaţie specială a fost semnalată în cazul câtorva mii de copii care vor avea şapte ani, dar nu au intrat anul trecut în clasa pregătitoare, ci au rămas în grădiniţe. Pentru ca ei să intre în clasa I, ministerul va emite un ordin, până în aprilie 2013, ca să le permită să meargă direct în clasa I, în condiţiile în care legea stabileşte că este obligatorie clasa pregătitoare înainte de clasa I.

Poziţia oficială a Ministerului Educaţiei privind clasa pregătitoare

 

Peste 200.000 de copii vor împlini 6 ani până la toamnă, moment în care părinţii vor trebui să ştie unde vor fi nevoiţi să îi trimită pe cei mici mai departe: continuă la grădiniţă, la grupa pregătitoare sau îi duc la şcoală, la clasa pregătitoare. 

O decizie în acest sens urmează să fie anunţată public astăzi, 30 ianuarie 2013, de reprezentanţii Executivului, în încercarea de a pune capăt speculaţiilor din ultima vreme şi a oferi părinţilor o variantă acceptată unanim în rândul guvernanţilor.

"Decizia care va fi luată va fi una foarte clară, coerentă şi care, într-o formă sau alta, va raspunde tuturor solicitarilor părinţilor. Decizia va fi în cunoştinţă de cauză, în urma consultării cu sistemul şi sunt o serie de inspectori şcolari cărora li s-au prezentat variantele de lucru. Ceea ce a spus premierul este corect şi veţi vedea că va fi o soluţie decentă şi coerentă", a declarat sâmbătă ministrul Educaţiei Remus Pricopie , în cadrul conferinţei naţionale ţinută la Slobozia cu tema "Clasa Pregătitoare, de la deziderat la realizare".

Ultima variantă anunţată ar fi de menţinere a obligativităţii clasei pregătitoare pe programa de anul acesta, însă părinţii ar trebui să fie cei care aleg unde îi înscriu, la grădiniţă sau la şcoală. Această alternativă a fost susţinută şi de fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu.

Studii realizate în ţară pentru a afla „la cald“ ce părere au părinţii, învăţătorii, dar şi copiii despre primul an cu clasă pregătitoare la şcoală arată totuşi un grad de satisfacţie ridicat în rândul acestora. Executivul va lua mâine o decizie privind sistemul de anul viitor.

„În anul şcolar 2012-2013 au mers la grădiniţă şi în învăţământul primar cu 37.500 de copii mai mulţi decât în anul şcolar precedent“, pe o „tendinţă de scădere cu 15.000 de elevi pe an“, şi că alte 60.000 de locuri s-ar fi eliberat în grădiniţe, potrivit statisticilor.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie