UPDATE FOTO Mobilizare pe Facebook. Câteva zeci de persoane protestează în faţa CSM faţă de revocarea judecătorilor Ghica şi Danileţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astăzi în faţa sediului CSM este anunţat un protest faţă de revocarea judecătorilor Ghica şi Danileţ    FOTO Adevărul

Aproximativ 30 de persoane s-au strâns vineri în faţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi protestează faţă de revocarea din CSM a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ. Evenimentul a fost anunţat pe reţeaua de socializare Facebook.

„În primul rând vreau un stat de drept pentru că aşa mă simt în  siguranţă eu şi familia mea. Pentru asta sunt astăzi aici. Mă nemulţumeşte în primul rând revocarea domnului Danileţ şi a doamnei Alina Ghica. Nu există o motivaţie pentru revocarea lor din funcţie. Eu am înţeles că s-a supus la vot, dar pentru orice revocare ar trebui să existe o motivaţie. Acum încearcă să-i pună beţe în roate şi justiţiei ca să facă ei ce vor“, spune Puşa Frăsineanu, una dintre protestatare.

„Nu am venit aici să susţin persoana domnului Danileţ, am venit să susţin modul cum s-a procedat. Fără nici un fel de motivaţie, dăm oamenii afară că nu ne place cum vorbesc. Când greşeşte un om este normal să-l schimbi, dar nu este normal să se schimbe oamenii în sistem că nu mai sunt agreaţi sau aşa pentru anumite scopuri “, explică şi Camelia Pascu prezentă la protest.

Un alt contestatar este de părere că ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, este „calul troian“ al USL. „Mi se pare cel puţin bizar ca 1600 de judecători să voteze în orb fără să aibă nici o motivaţie clară. Ceva este putred în Danemarca sau în CSM. În momentul în care nu ai o motivaţie clară nu poţi să revoci pe absolut nimeni. S-a ocolit răspunsul de la cap la coadă. Nu am auzit pe nici unul dintre contestatarii celor doi revocaţi, Cristi Danileţ şi Alina Ghica, să dea un răspuns clar la ce nu au făcut cei doi. Eu cred că doamna Pivniceu este calul troian al USL, prin care pur si simpu vor să destabilizeze justiţia“, a precizat acesta.

Mobilizarea la protestul sub numele „Să cerem dreptate la CSM“ - s-a făcut pe Facebook. „E momentul să ieşim de pe Facebook în lumea reală. Veniţi toţi cei care credeţi că revocarea lui Cristi Danileţ şi a Alinei Ghica este abuzivă, întrucât cei doi judecători NU şi-au încălcat cu nimic competenţele şi NU şi-au exercitat în mod necorespunzător atribuţiile de membri ai CSM“ este descris evenimentul. 

„După 23 de ani de la Piaţa Universităţii, ani în care multe speranţe si vise ne-au fost spulberate, ceva parcă începuse să funcţioneze în România: Justiţia. Dar, ca orice lucru bun, nu trebuia să dureze mai mult de trei zile. Şi, mai ales veniţi să spuneti răspicat ca Judecătorii lor ad-hoc nu au adus argumente! E primul pas în subjugarea Justiţiei. Ceea ce va urma poate depinde şi de noi!

Iniţiatori Alina Popescu, Laura Ştefan, Ana Otilia Nuţu, Dana Isabelle Zarojanu, Iulia Briceag,Puşa Frăsineanu,Marian Dragomir, Viorel Muha, George Staicu, Emil Moldoveanu, Gabriela Solomoneanu, Duma Victor Sebastian, Octavian Frank.F, Ioana Cosmeanu,Victor Duma“,  este scris in descrierea evenimentului de pe Facebook.

Procedura de revocare în cazul celor doi judecători a fost declanşată în luna ianuarie în toată ţara după ce aceştia au votat pentru numirea procurorului Oana Schmidt Haineală la funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (care astfel a devenit primul procuror preşedinte al CSM). Ulterior cei doi şi-au anunţat şi ei candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului.

Marţi, în urma votului plenului CSM, Alina Ghica a fost revocată cu 11 voturi pentru şi 7 împotriva, în timp ce în cazul lui Cristi Danileţ s-au înregistrat 14 voturi pentru şi 4 impotrivă.

Cei doi judecători au atacat decizia la secţia de contencios a Curţii Supreme.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta