UPDATE Fostul judecător Toni Neacşu ar putea afla pe 15 mai dacă va fi condamnat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul judecător Toni Neacşu este judecat pentru fapte de corupţie

Magistraţii Curţii Supreme au amânat vineri, pentru 15 mai, pronunţare în dosarul fostului memebru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) judecătorul Toni Neacşu, în care este acuzat  de corupţie.

UPDATE Magistraţii Curţii SUpreme au decis să amâne pronunţarea în cazul fostului judecătir Toni Neacşu, pentru 15 mai.

La ultimul termen al procesului, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut, ca fostul judecător să fie condamnat la închisoare, arătând că se poate dispune suspendarea executării pedepsei.

Potrivit rechizitoriului, în lunile iulie, septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie 2012, Toni Neacşu ar fi încasat nejustificat, de la Consiliul Superior al Magistraturii, suma totală de 66.942 lei, reprezentând venituri din salarii şi asociate (din care diurnă de detaşare în sumă de 13.136,12 lei), aferente unui număr de 48 de zile în care a absentat nemotivat de la serviciu.

De asemenea, magistratul ar mai fi beneficiat de plata integrală a acestor drepturi de natură salarială şi asociate pe baza a 10 documente justificative falsificate de acesta (foi colective de prezenţă şi cereri pentru plata cheltuielilor de diurnă de detaşare).

În aceeaşi perioadă, şoferul său, Angel-Gabriel Roşca, ar fi primit încasat nejustificat suma de  7.668,09 lei care reprezenta drepturi salariale şi asociate (venitul brut şi contribuţiile sociale datorate de angajator) pentru cele 55 de zile în care a absentat nemotivat de la serviciu. 

Pentru a putea obţine aceşti bani, Gabriel Roşca ar fi falsificat mai multe documente, respectiv 55 de file din condica de prezenţă şi 71 foi de parcurs ale autovehiculului din dotare. 

Potrivit anchetatorilor, ca urmare a depunerii la compartimentele de specialitate a foilor de parcurs false, Angel-Gabriel Roşca ar fi adus Consiliului Superior al Magistraturii un prejudiciu în valoare de 5.985,18 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului folosit în interesul său şi al judecătorului Neacşu.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor imobile aparţinând ambelor persoane. 

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Neacşu, urmărit penal din ianuarie 2013

Pe 24 ianuarie, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au început urmărirea penală faţă de judecătorul Adrian Neacşu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Acesta este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi uz de fals.

Pe 11 ianuarie 2013, în urma unor pecheziţii, anchetatorii i-au ridicat computerul  judecătorului Neacşu, din biroul său de la CSM.

Totodată, anchetatorii au  cerut toate foile de parcurs din iulie până în decembrie 2012 ale şoferului lui Neacşu, potrivit unor surse judiciare.

Pe 7 ianuarie 2013, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate i-au comunicat lui Neacşu că este verificat, investigaţia ar fi având legătură cu Jurindex.

Programul Jurindex este indexul jurisprudenţei naţionale, constituind noul standard al accesului liber la hotărârile judecătoreşti. Iniţiativa aparţine judecătorului Adrian Neacşu de la Tribunalul Vrancea, lansarea, în mai 2009, a portalului realizându-se sub egida Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). 

ai puteţi citi:

Judecătorul suspendat Adrian Toni Neacşu şi-a găsit loc de muncă

Judecătorul Adrian Toni Neacşu a încasat nejustificat de la CSM 66.942 de lei

Casa de la Vînători a judecătorului Adrian Toni Neacşu, pusă sub sechestru asigurator de DNA

Mai multe pentru tine:
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Anca Alexandrescu și-a anunțat candidatura la Primăria București și își suspendă emisiunea la Realitatea. „Biroul meu va fi în stradă”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Supraviețuitorii Holocaustului primesc compensații de un miliard de euro de la statul german pentru servicii de îngrijire la domiciliu
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv