UPDATE Dosarul Referendumul. Liviu Dragnea, după studierea dosarului: Scopul unei campanii electorale este de a îndemna oamenii la vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea este acuzat că ar fi fraudat referendumul din 2012

Vicepremierul Liviu Dragnea s-a prezentat luni la sediul Direcţiei  Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a studia materialul de urmărire penală în dosarul în care este anchetată fraudarea referendumului din 2012. La ieşirea de la DNA, acesta a declarat că rolul unei campanii electorale este de a îndemna oamenii la vot.

UPDATE Liviu Dragnea a spus, la ieşirea din sediul DNA, că a început studierea materiarului de urmărire penală în dosarul în care este acuzat de corupţie privind organizarea referendumului şi a arătat că era firesc să îndemne oamenii să iasă la vot, acesta fiind rolul unei campanii electorale.

Liviu Dragnea a petrecut luni mai multe ore în sediul DNA unde anchetatorii i-au pus la dispoziţie întreg dosarul "Referendumul" în care vicepremierul este acuzat de fapte de corupţie.

La ieşirea din sediul DNA, Dragnea a arătat că dosarul are mai multe volume de urmărire penală, că a început studierea documentelor, că doreşte să vadă toate probele pe care le au procurorii împotriva sa şi că se va prezenta de mai multe ori pentru aceasta.

Întrebat dacă doreşte scoaterea de sub umărire penală în acest caz, Dragnea a arătat că în opinia sa aşa ar fi firesc. 

„Bineînţeles că doresc să fiu scos de sub urmărire penală, altfel înseamnă că oricine organizează o campanie electorală, şi la nivel central, şi la nivel judeţean, şi la nivel local, este în acea situaţie, pentru că despre asta discutăm, încurajarea cetăţenilor să iasă la vot, de aici încolo fiecare înţelege ce crede”, a arătat Dragnea.

Dragnea a mai studiat probele de la dosar şi pe 29 iulie, când a părăsit sediul DNA după aproximativ 20 de minute. „Am apucat să văd ceva (...) Nu ştiu dacă e vorba de probe, dar sunt foarte multe declaraţii, foarte multe dosare de declaraţii, pentru că au fost audiaţi foarte mulţi oameni”, a spus Liviu Dragnea.

Vicepremierul a mai precizat că data prezentării sale la DNA a fost stabilită de comun acord cu procurorii de caz şi că este o coincidenţă că aceasta a fost exact la un an după referendum.

Liviu Dragnea le-a mai spus jurnaliştilor că este nevinovat.

„Eu am spus tot timpul că-s nevinovat. Eu am organizat o campanie electorală pentru referendum şi-atât”, a mai spus vicepremierul.

În octombrie 2012, procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de 67 de persoane acuzate de fraude la referendumul de pe 29 iulie 2012, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-au ajutat pe Liviu Dragnea.

Alte 18 persoane au fost, la referendum, observatori din partea unei organizaţii neguvernamentale, având însă şi calitatea de membri ai unui partid, aceştia fiind acuzaţi de fals în declaraţii.

Potrivit DNA, în actele de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii temeinice şi probe că, pe 29 iulie 2012, cei 49 de învinuiţi, preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din mai multe localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, având întreaga responsabilitate pentru desfăşurarea, în condiţii de legalitate, a procesului de votare, ar fi înlesnit falsificarea semnăturilor unor alegători pe lista permanentă şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot faţă de cele votate de alegători, corespunzător aceluiaşi număr de semnături falsificate.

Liviu Dragnea, pus şi el sub acuzare în dosarul privind referendumul

Pe 6 septembrie 2012, Liviu Dragnea a fost pus şi el sub acuzare în dosarul privind referendumul, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.

După ce procurorii au anunţat că îl cercetează pe Dragnea, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că el şi toţi membrii BPN şi CExN au semnat autodenunţuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.

Dragnea a fost audiat pe 19 septembrie 2012 de procurori. El declara atunci că nu are de unde să ştie „ce morţi au înviat şi s-au dus să voteze” la referendum, precizând că el a stat atunci de dimineaţă până a doua zi dimineaţă în sediul de campanie şi a ieşit doar când a votat.

Întrebat în legătură cu sistemul informatic de raportare la partid a numărului de votanţi la referendum, Dragnea a spus că „este un sistem informatic prin care se comunică rezultatul alegerilor după ce se termină votarea“.

După ce procurorii au anunţat că îl cercetează pe Liviu Dragnea, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că el şi toţi membrii BPN şi CExN au semnat autodenunţuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.

Senator PPDD, denunţ la adresa lui Dragnea

În 16 iulie 2013, senatorul PPDD Valer Marian, fost membru PSD, a depus la DNA un denunţ la adresa vicepremierului Liviu Dragnea, acuzându-l de fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, un document conţinând acuzaţiile fiind dat publicităţii anterior.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”