UPDATE Condamnări în dosarul „Mită la PSD”. Ioan Niculae a primit 2,6 ani de închisoare cu executare, iar Bunea Stancu 3 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Brăila, Bunea Stancu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, în timp ce afaceristul Ioan Niculae a primit 2 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul „Mită al PSD” în care s-a anchetat finanţarea campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană din 2009. Sentinţa a venit de la Curtea de Apel şi este definitivă.

UPDATE Ioan Niculae a fost ridicat de la domiciliul său din Zimnicea şi este transportat la Penitenciarul Rahova, în timp ce fostul preşedinte al PSD Brăila, Bunea Stancu, a fost, de asemenea, ridicat de la domiciliul său din Brăila şi va fi încarcerat la penitenciarul de maximă siguranţă Galaţi, potrivit Mediafax. 

UPDATE Bunea Stancu a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare, în timp ce afaceristul Ioan Niculae a primit 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Gheorghe Teodorescu, acţionar al SC Insomar SRL, şi Viorel Barac, director al SC Interagro SA, au fost condamnaţi la câte 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Decizia de joi a magistraţilor este definitivă.

UPDATE Instanţa a rămas în pronunţare. Decizia pe care o vor anunţa magistraţii Curţii Supreme va fi definitivă.

Dacă va fi găsit vinovat, Ioan Niculae riscă până la 3 ani de închisoare pentru complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în timp ce Bunea Stancu riscă până la 5 ani de închisoare pentru folosirea influenţei ca membru de partid.

În noiembrie 2013, Judecătoria Sectorului 1 a decis achitarea celor doi.

Alături de aceştia au mai fost achitaţi atunci şi ceilalţi inculpaţi din dosar, Gheorghe Teodorescu şi Viorel Bărac.

UPDATE Procurorul de caz a cerut instanţei pedepse cu executare orientate spre maximum pentru toţi inculpaţii din acest dosar.

UPDATE Ioan Niculae a vrut să aducă lămuriri cu privire la  declaraţia dată de Viorel Hrebenciuc la termenul trecut al procesului. 

”Sforarul PSD” declarase judecătorilor că Mircea Geoană este cel care l-a trimis să stea de vorbă cu Ioan Niculae, pentru ca acesta să îi finanţeze un sondaj de opinie, care ar fi urmat să fie realizat săptămânal. Hrebenciuc şi Niculae s-ar fi înţeles pentru suma de 200.000 de euro, dar banii ar fi urmat să fie transferaţi legal prin virament bancar.

Ioan Niculae nu neagă faptul că s-a întâlnit cu Viorel Hrebenciuc, dar susţine că acesta din urmă nu a spus adevărul. Miliardarul a explicat cum a decurs întâlnirea cu şeful de campanie al lui Mircea Geoană.

”Consider că declaraţia dată la termenul anterior în faţa Curţii de Apel de către Viorel Hrebenciuc nu corespunde adevărului. Cu o singură excepţie, respectiv momentul în care ne-am întâlnit, 28 octombrie. Am verificat registrul de intrare al clădirii unde îşi are sediul Interagro. A existat un telefon dat de la poartă către biroul meu de la etajul 7, când mi s-a spus că sunt căutat de Hrebenciuc. Discuţia a durat mai puţin de 15 minute, iar spre sfârşit m-a întrebat dacă aş fi de acord să sponsorizez campania domnului Geoană. Nu a spus în ce formă să sponsorizez campania. Eu am dat un răspuns intermediar deoarece era un subiect nou pentru mine, spunând-i că, în principiu, aş fi de acord, numai ca totul trebuie să fie legal, să fie un contract de sponsorizare şi totul să fie plătit prin bancă”, a declarat Niculae.
Acesta a negat că ar fi obţinut anumite avantaje în schimbul sponsorizării.

”Nu s-a pus problema sa-mi ofere ceva pentru acest lucru. A rămas că mă va căuta în viitor, dar nu m-a mai căutat niciodată. Eu îl cunoşteam mai bine pe Costea decât pe Hrebenciuc şi nu aş fi avut motiv să mă feresc de Costea. Dacă aş fi vrut sa finanţez un partid aveam toate pârghiile legale, dar şi potenţa financiară, şi nu avea rost să risc siguranţa mea şi a oamenilor mei printr-un contract măsluit”, a mai precizat omul de afaceri.

Despre Bunea Stancu, Ioan Niculae susţine că îl cunoaşte de mai bine de 35 de ani, soţiile celor doi nu numai că provin din acelaşi sat din Brăila, dar ar fi chiar rude între ele.

Finanţare ilegală, mascată prin contracte fictive

În acest dosar, patronul InterAgro, Ioan Niculae, a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru fapte de corupţie. Ioan Niculae este acuzat că a finanţat ilegal campania electorală a lui Mircea Geoană, al cărui nume, alături de cel al lui Viorel Hrebenciuc, este pomenit în mai multe interceptări aflate la dosar.

Totodată, anchetatorii au susţinut că Gheorghe Bunea Stancu, şeful Consiliului Judeţean Brăila, şi-ar fi folosit influenţa din funcţia de şef al PSD Brăila ca să obţină de la patronul InterAgro suma de 1 milion de euro.

Ca să mascheze finanţarea ilegală a campaniei, ar fi fost pus la punct următorul mecanism: Niculae trebuia să achite diverse plăţi către furnizorii de servicii care aveau legătură cu campania, inclusiv către institute de sondare a opiniei publice. Din suma negociată, susţine DNA, a fost plătită doar o tranşă, adică 150.000 de euro, sumă cu care Niculae a plătit un sondaj de opinie realizat fictiv de Insomar.
 

Mai multe pentru tine:
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
România, fără reprezentant în Serviciul Extern al UE. Victor Ponta: „Noi nu avem ministru de Externe... Doamna Țoiu e ceva funcționar la MAE al Ucrainei”
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Desert de sezon, pe gustul tuturor: minitarte cu mere şi aluat fărâmicios