UPDATE Avocaţii lui Oprescu cer transferarea primarului în Spital. Edilul ar suferi de 12 boli noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Oprescu ar putea fi, din nou, internat într-un spital pentru noi analize medicale. O cer chiar avocaţii primarului suspendat al Capitalei, care spun că Sorin Oprescu ar suferi de 12 afecţiuni, iar unele dintre ele sunt grave şi îi pun viaţa în pericol.

UPDATE Procurorii DNA au cerut interceptarea şi filarea pentru aproape trei săptămâni a lui Sorin Oprescu şi a altor doi complici, la Viena, dar autorităţile din Austria au respins solicitarea, invocând detaliile sumare puse la dispoziţie, dar şi legislaţia, au explicat surse judiciare citate de Mediafax.

Mai exact, anchetatorii DNA au solicitat Procuraturii Centrale pentru urmărirea faptelor penale economice şi a corupţiei din Austria interceptarea şi filarea lui Sorin Oprescu, a şefului Direcţiei Cimitire, Cornel Popa şi a lui Cristian Stanca, şoferul edilului, care s-au aflat la Viena, în vara acestui an.

Obiectul cererii rogatorii a fost „procedură împotriva lui Cornel Popa şi a altor persoane împotriva acceptării de cadouri şi mită”, iar cererea a fost transmisă autorităţilor judiciare austriece în 28 aprilie 2015.

Potrivit surselor citate, există două răspunsuri ale autorităţilor judiciare austriece transmise DNA, în care sunt menţionate solicitările anchetatorilor români, dar şi motivele refuzării cererilor de comisie rogatorie.

Potrivit avocaţilor, din raportul medicilor care au evaluat starea de sănătate a lui Sorin Oprescu rezultă că primarul suspendat al Capitalei ar avea 12 afecţiuni, fiind stabilite 12 diagnostice.

În urma investigaţiilor medicale amănunţite, medicii ar fi constatat că Sorin Oprescu ar avea un nodul la un plămân, despre care susţin că ar ridica risc oncologic moderat şi recomandarea ar fi evaluarea funcţionalităţii pulmonare. Potrivit raportului medicilor, lui Sorin Oprescu i-ar fi fost depistat "un nodul pulmonar segment 10 posterior, lob inferior drept", fiind recomandată efectuarea unei spirometrii.

Avocaţii au precizat că această evaluare ar trebui făcută la un spital specializat în tratarea afecţiunilor pulmonare. Avocaţii spun ar fi nevoie de noi analize, mai ales că unele afecţiuni au apărut după ce edilul a fost arestat.

Înapoi în arest?

În acest context, avocaţii lui Sorin Oprescu spun că iau în calcul să depună o nouă cerere la Arestul Central al Poliţiei Capitalei, prin care să solicite să îi pemită edilului să meargă la un spital, pentru efectuarea noilor investigaţii recomandate de medici.

Dacă cei din conducerea Arestului Central vor aproba cererea lui Sorin Oprescu, acesta ar putea fi internat din nou mâine.  Avocaţii spun că edilul suspendat are noi probleme de sănătate. Î

Arestarea

Acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro, Sorin Oprescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pe 7 septembrie. El va rămâne în arest încă 30 de zile, după ce procurorii DNA au obţinut, la Tribunalul Bucureşti, prelungirea mandatului de arestare pe numele primarului suspendat al Capitalei.
El s-a plâns că detenţia i-a agravat problemele de sănătate şi a fost internat, pentru consultaţii, la Spitalul Universitar din Capitală. A fost readus în Arestul Poliţiei, după ce medicii au stabilit că bolile de care suferă pot fi tratate în detenţie.

 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită