Universitatea vrea, dar nu poate anula doctoratul lui Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta

Membrii Senatului Universităţii Bucureşti (UB) au constatat ieri „cu consternare“ - cum a declarat decanul Facultăţii de Sociologie, Marian Preda - că nu-l pot sancţiona în niciun fel pe Victor Ponta pentru plagierea tezei de doctorat.

Asta, în pofida faptului că experţii numiţi de UB au concluzionat, „de o manieră clară şi indiscutabilă" că lucrarea „Curtea Penală Internaţională", susţinută de Victor Ponta în 2003 la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, conţine „numeroase încălcări ale eticii universitare" şi „constituie un plagiat vădit".

„Ne aflăm într-o situaţie inedită: Universitatea poate acorda titluri şi diplome, dar nu le poate retrage; poate stabili plagiatul grosolan al cuiva, dar nu-l poate sancţiona în niciun fel", a explicat Marian Preda.

Anularea titlului o poate face exclusiv Ministerul Educaţiei şi, aşa cum a spus deja de mai multe ori Ecaterina Andronescu, nicidecum la cererea Universităţii.
Asta pentru că plagiatul premierului se încadrează la excepţiile introduse anul trecut în legislaţie, excepţii care stabilesc, printre altele, că abaterile de la etica academică se discută şi se identifică doar de către CNE atunci când autorul este demnitar.

Universitatea nu va renunţa însă la ideea sancţionării premierului: juriştii instituţiei vor căuta „portiţe" legale care să permită totuşi anularea titlului sau măcar sancţiuni morale. Una dintre ideile discutate ieri a fost ca Ponta şi toţi cei descoperiţi într-o situaţie asemănătoare să fie declaraţi „persona non-grata".  
Prezenţa premierului ar fi interzisă, în acest caz, la orice eveniment organizat de Universitate. 

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne