Un român, prima persoană pusă sub acuzare în Irlanda pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România Denis Constantin, primul pus sub acuzare în Irlanda Sursa rte.ie

Prima persoană pusă sub acuzare în Irlanda pentru încălcarea restricţiilor este un român. Tânărul a fost prins de două ori ieşind din izolare, fără motiv şi fără acte.

Un tânăr român, în vârstă de 21 de ani, a apărut în faţa instanţei, miercuri, la Wexford, în Irlanda, fiind acuzat că a încălcat restricţiile de circulaţie introduse de guvern în încercarea de a opri răspândirea noului coronavirus, relatează presa locală, citată de Digi24.

Românul Denis Constantin, care trăieşte la Shinguan, Mile House Road în Enniscorthy, este prima persoană pusă sub acuzare în Irlanda pentru nerespectarea noilor legi, care au intrat în vigoare luna trecută. 

Românul a fost prins în weekendul cu Paştele catolic, de două ori, încălcând regulile: se afla nejustificat la mai bine de doi kilometri de reşedinţă. Prima dată a fost oprit de poliţie vinerea trecută, iar a doua oară săptămâna aceasta, luni. În plus, a fost acuzat că era la volan fără să aibă carnet de conducere şi nici asigurare. 

Tânărul nu a obiectat faţă de aceste acuzaţii, iar judecătorul a refuzat eliberarea lui pe cauţiune. Marţea viitoare va fi audiat din nou. 

Pe aceeaşi temă: 

Irlanda a impus izolare totală populaţiei. Premier: „Toată lumea trebuie să stea acasă în orice circumstanţă”

Inconştienţa fără margini a unui tânăr întors din Irlanda. Şi-a vizitat rudele, deşi fusese trimis în autoizolare. Ce păţeşte acum

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat