Un preot din Videle a fost prins în flagrant, în timp ce întreţinea relaţii intime cu un minor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părintele ar fi avut, de o perioadă lungă de timp, astfel de activităţi infracţionale, mai exact acte sexuale cu minori.

Un preot din Videle, prins în flagrant în timp ce intreţinea relaţii intime cu un minor, într-o casă din Sectorul 3 al Capitalei, a fost reţinut de către autorităţi.

În urma investigaţiilor de amploare realizate de poliţiştii Secţiei 24, preotul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar marţi a fost adus în faţa judecătorilor care trebuie să decidă dacă va fi arestat sau nu, transmit ştiriletvr.ro.

Se pare că preotul mai este implicat şi în alt dosar care are legătură tot cu întreţinerea relaţiilor intime cu minori, pe care o practica de o perioadă lungă de timp.

În acest caz este vorba despre un minor de 16 ani. Acesta făcea parte dintr-un centru de plasament şi ar fi fost luat în mod frecvent de către acest bărbat şi ademenit cu bani, pentru a întreţine raporturi intime cu el.

Minorul este audiat în prezenţa psihologilor anchetatori şi urmează şi alte cercetări pentru a vedea dacă este vorba şi despre alte victime în ceea ce-l priveşte pe acest preot.

Preotul va fi caterisit, în cursul săptămânii viitoare, cu toate că se pare că el era suspendat în ceea ce priveşte slujirea la biserica din Videle.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”