Un deputat PMP îi cere lui Iohannis să intervină pentru detensionarea situaţiei de la Valea Uzului şi acuză UDMR: Au premeditat un conflict interetnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele executiv al PMP, Marius Paşcan i-a solicitat, joi, într-o postare pe Facebook, preşedintelui Klaus Iohannis să invite la dialog părţile implicate în conflictul „periculos” izbucnit la Cimitirul Internaţional al Eroilor din Valea Uzului. „Detensionaţi situaţia până când lucrurile nu escaladează fatalist şi aduceţi pacea interetnică necesară în chiar inima României”, a scris deputatul.

„Partidul Mişcarea Populară solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis, să asume urgent poziţia sa constituţională de mediator între puterile statului, întrucât Guvernul se află în vrie şi depinde de voturile UDMR, fiind fatalmente depăşit de gravitatea situaţiei.

Cu atât mai mult, considerăm că reprezintă o problemă de securitate naţională, şi una chiar foarte gravă, implicarea Ungariei în acest conflict, demonstrată prin prezenţa din această săptămână a vicepremierului Ungariei, Semjen Zsolt, care a sosit miercuri în România şi a venit cu o misiune specială privitoare la Cimitirul Internaţional al Eroilor din Valea Uzului, unde, de altfel, a şi adăstat semnificativ.

Mergeţi la faţa locului, ca şef al statului, şi invitaţi la dialog reprezentanţii autorităţilor locale, precum şi toate părţile responsabile sau implicate în acest periculos conflict. Detensionaţi situaţia până când lucrurile nu escaladează fatalist şi aduceţi pacea interetnică necesară în chiar inima României”, a transmis Paşcan.

Deputatul PMP susţine că reprezentanţii UDMR au „provocat” şi „premeditat” un conflict interetnic, în contextul în care partidul şi-a pierdut din credibilitate în rândurile unei bune părţi a comunităţii maghiare, ca dovadă  rezultatul alegerilor europarlamentare din 26 mai.

   

„UDMR şi-a atins obiectivul, comandat de Budapesta, cu privire la Cimitirul internaţional al eroilor din Valea Uzului! A mobilizat circa o mie de cetăţeni maghiari, unii fiind aduşi cu autocare şi microbuze din Ungaria, pentru a bloca accesul românilor care au dorit să-şi comemoreze eroii din respectivul cimitir, cu ocazia Praznicului Înălţării Domnului. Reprezentanţii UDMR au instigat şi au provocat în mod deliberat, au premeditat un conflict interetnic neavenit. Liderii politici ai maghiarimii au nevoie să stimuleze o astfel de atmosferă otrăvitoare a relaţiilor dintre români şi maghiari, pentru că politic nu mai au credibilitate în rândul unei semnificative părţi din comunitatea maghiară iar, din punct de vedere electoral, rezultatele alegerilor europarlamentare au demonstrat că UDMR se află în cădere liberă”, a spus Marius Paşcan.

„Pe de altă parte, udemeriştii alimentează conflictualitatea interetnică şi se victimizează pentru a-şi justifica existenţa politică, pretinzând că este nevoie de autonomie teritorială pe criterii etnice, întrucât maghiarii sunt oprimaţi, li se încalcă drepturile identitare, susţinând totodată că statul român face eforturi pentru a-i asimila”, a mai scris politicianul.

Într-un alt mesaj, postat tot joi pe Facebook, Paşcan a detaliat elementele unei misiuni instigatoare, care a debutat cu vizita la cimitir a vicepremierului Ungariei Semjen Zsolt şi a fost  dusă la bun sfârşit de reprezentanţii UDMR: „vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt (lider al partidului KDNP, formaţiune aflată la guvernare în Ungaria, alături de FIDESZ, condus de Viktor Orban), a sosit miercuri în România şi a „descălecat” tocmai la Cimitirul Internaţional al Eroilor din Valea Uzului. A venit, evident, cu o misiune instigatoare!

Aflăm indirect şi scopul acestei vizite, după ce senatorul UDMR, Tanczos Barna, pe post de emisar, a anunţat în aceeaşi zi, într-o conferinţă de presă, că mai mulţi membri ai comunităţii maghiare din Harghita şi Covasna, alături de liderii lor politici, organizează astăzi, la cimitirul de la Valea Uzului, un protest paşnic… Adică, în aceeaşi zi în care mai multe organizaţii româneşti, dar şi Primăria din Dărmăneşti, judeţul Bacău, au anunţat organizarea unor manifestări comemorative cu ocazia Zilei Eroilor în acelaşi cimitir. 

Mai apoi, Consiliul Judeţean Harghita, prin al său preşedinte promotor al separatismului teritorial pe criterii etnice, Borboly Csaba, îi incită pe maghiari să formeze un lanţ uman în jurul Cimitirului Internaţional al Eroilor de la Valea Uzului. Iată anunţul oficial postat pe Facebook: „Un lanţ de viaţă pentru pacea eroilor! Nu pierdeţi pacea strămoşilor noştri! Creaţi un lanţ de viaţă în jurul cimitirului de la Valea Uzului. Ţinând mâinile unul pe altul, suntem puternici! Să ne întâlnim joi, 6 iunie, la ora 4 p.m., la cimitirul militar din Valea Uzului”.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend