Video Un cetățean german, acuzat că administra o platformă online prin care erau comercializate droguri, percheziționat de DIICOT

0
Publicat:

Apartamentul din București al unui traficant de droguri, cetățean german, a fost percheziționat de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Acesta era administratorul unei platforme online, prin intermediul căreia, ar fi fost comercializate droguri.

TOR/FOTO: Shutterstock

„La data de 11 iunie 2025, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog și Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic internațional de droguri de mare risc.

Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui Ordin European de Anchetă, la solicitarea autorităților judiciare din Germania, Procuratura Generală Frankfurt am Main, care efectuează cercetări cu privire la activitatea infracțională a unei persoane, cetățean german, administrator al unei platforme online, prin intermediul căreia, ar fi fost comercializate diferite tipuri de droguri, în mai multe țări”, transmite DIICOT într-un comunicat.

Platforma, una dintre cele mai mari de pe Darknet, putea fi accesată prin rețeaua TOR. Persoane din diferite țări puteau vinde mai multe tipuri de droguri, printre care cocaină, heroină, LSD și fentanil, plata efectuându-se exclusiv în criptomonedă.

„Din probatoriul administrat de către autoritățile germane a reieșit că persoana în cauză ar fi înființat platforma, în cursul anului 2020 și ar fi operat-o în calitate de administrator, deținând controlul asupra tuturor tranzacțiilor realizate.

Astfel a beneficiat de taxe și comisioane, transferate direct în contul său, după vânzarea substanțelor interzise, obținând venituri ilicite estimate la peste 30 de milioane euro”, mai transmite DIICOT.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Poliței Germane – Biroul Federal al Poliției Criminalistice din Germania (Bundeskriminalamt), în cadrul unei anchete complexe, desfășurate pe teritoriul mai multor state (Germania, România, Spania, Suedia, Portugalia și Statele Unite ale Americii).

Pe parcursul acțiunilor, locuința din Spania a persoanei cercetate, precum și câte o proprietate a acesteia din Hanovra și din districtul Minden-Lübbecke au fost percheziționate, fiind ridicate numeroase mijloace de probă.

De asemenea, infrastructura serverelor utilizată pentru operarea platformei folosită la săvârșirea infracțiunilor a fost securizată și închisă de Poliția Națională din Țările de Jos.

Activitățile de urmărire penală, desfășurate cu sprijinul Europol și Eurojust, au inclus și percheziția domiciliară efectuată la o locuință aparținând persoanei în cauză, situată în municipiul București, unde au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă, predate ulterior autorităților germane, pentru continuarea cercetărilor.

La acțiune au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din Poliția Română și polițiști ai Poliției Federale Germane – BKA.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"