Un cardinal spaniol a decedat înainte de beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cardinalul spaniol Agustín Garcia Gasco Vicente, fost arhiepiscop de Valencia, a decedat duminică, la Roma, în urma unui infarct, relatează EFE.

În vârstă de 80 de ani, cardinalul se afla la Roma pentru a participa la ceremonia de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea. Cu puţin înainte de începerea evenimentului, cardinalul a fost dus la spitalul San Carlos de Nancy, din apropierea Vaticanului, pentru că nu se simţea bine. El a decedat însă în urma unui infarct.

Agustín García Gasco Vicente s-a născut în 1931 în provincia Toledo, era licenţiat în teologie al Universităţii pontificale din Comillas şi a fost hirotonisit la 26 mai 1956, în dioceza Madridului. În 1985 a fost numit episcop de Nona şi asistent la Arhiepiscopia din Madrid-Alcalá. În 1990, a devenit preşedintele Institutului internaţional de teologie "la distanţa", pe care îl fondase cu câţiva ani mai înainte.

Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit, în 1992, arhiepiscop de Valencia, unde a rămas până în 2006, când a renunţat la funcţie, la împlinirea vârstei de 75 de ani, aşa cum se obişnuieşte.

În 2007, el a fost numit cardinal de Papa Benedict al XVI-lea.

Cardinalul spaniol venise la Vatican alături de mii de oameni ai Bisericii Catolice din întreaga lume pentru a asista la ceremonia de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea de către succesorul său Benedict al XVI-lea.

După decesul său, colegiul cardinalilor numără 198 de membri, dintre care 115 electori în caz de conclav.

Ageţia EFE scrie că Agustín García-Gasco era unul dintre cei mai vehemenţi critici faţă de politica actualului guvern socialist, condus de premierul José Luis Rodríguez Zapatero, în special în privinţa unor legi precum cea a casătoriilor între homosexuali, a educaţiei sau reforma legii divorţului.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA