Un bărbat care a primit 50.000 de euro după ce a promis intervenţii pe lângă judecători, reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul ar fi emis o „chitanţă” pe care scria banii au fost daţi cu titlul de împrumut

Un bărbat judecat pentru fapte de corupţie a fost reţinut, joi, după ce, în timp ce se afla în arest preventiv, ar fi promis unei persoane că va interveni în favoarea acesteia la judecători ai Curţii de Apel Bucureşti, în schimbul a 50.000 de euro, primiţi ulterior, după eliberare.

În luna august, Victor Aurel Şirgher se afla în arest preventiv la Penitenciarul Prahova, măsura preventivă fiind dispusă într-un dosar în care acesta a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în iulie, pentru trafic de influenţă.

Anchetatorii precizează că acesta i-a promis unui alt bărbat aflat în arest, care l-a denunţat ulterior, că în schimbul a 50.000 de euro va interveni în favoarea acestuia pentru a fi eliberat, folosindu-se de o presupusă influenţă asupra unor judecători ai Curţii de Apel Bucureşti.

După ce a fost eliberat din penitenciar, pe 4 septembrie 2014, Şirgher s-ar fi dus la locuinţa bărbatului de la care ceruse banii, unde i-a pretins soţiei acestuia cei 50.000 de euro.

Marţi, Victor Aurel Şirgher s-a întâlnit cu femeia respectivă la o benzinărie din Bucureşti, unde a primit cei 50.000 euro ceruţi. Bărbatul i-ar fi dat femeii un document denumit „chitanţă” prin care „a atestat o situaţie falsă, respectiv faptul că a primit, cu titlu de împrumut, suma de 50.000 euro de la soţia denunţătorului”. 

Cu această ocazie, anchetatorii l-au prins pe bărbat cu banii asupra lui, dar şi cu „chitanţa” scrisă de el.

Şirgher, care este acuzat de trafic de influenţă şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată, va fi prezentat Tribunalului Capitalei, vineri, cu propunerea de arestare preventivă.

În acest dosar, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul