Un agent şef de la Direcţia Permise de Conducere nu poate justifica aproape 50.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au descoperit o diferenţă între averea dobândită şi veniturile lui Mircea Iamandi, agent şef principal în cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor. Acesta este acuzat şi de fals în declaraţii.

Potrivit unui comunicat emis joi de ANI, inspectorii au descoperit o diferenţă nejustificată, în cuantum de 222.150 de lei  (aproximativ 49.921 de euro), între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia de către Mircea Iamndi.

„În perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2007, Mircea Iamandi a realizat venituri salariale în cuantum de 134.954 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 357.104 Lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 222.150 Lei (aprox. 49.921 Euro)”, se arată într-un comunicat emis de de ANI.

Inspectorii au sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Iamandi în perioada exercitării funcţiei publice.

Întrucât Iamandi nu ar fi menţionat în nicio declaraţie de avere depusă până în prezent imobilele achiziţionate împreună cu soţia sa în perioada exercitării funcţiei publice, activele deţinute de cei doi (respectiv bunurile imobile şi activele care au generat însăşi diferenţa semnificativă între averea dobândită şi veniturile realizate de aceştia), precum şi împrumuturile care ar justifica sumele necesare achiziţiilor făcute, au rezultat indicii privind săvârşirea de către acesta a infracţiunii de fals în declaraţii, mai spun inspectorii.

Potrivit noului Cod Penal, „Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, Bucureşti, în vederea efectuării de cercetări cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii.

Mircea Iamandi a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi