Ultima persoană cu care s-a întâlnit Stephan Pelger înainte de a muri. „Dacă știam, îl țineam mai mult” VIDEO

0
Publicat:

Înainte de sinucidere, Stepfan Pelger s-a văzut cu chef Cosmin Ailincă, fost participant la „Chefi la cuțite”, chiar în restaurantul bucătarului.

Stephan Pelger și Cosmin Ailincă erau prieteni

Cu câteva ore înainte de a se sinucide, designerul Stephan Pelger a mers la restaurantul unui cunoscut de-al său, Cosmin Ailincă, fost participant la „Chefi la cuțite”.

Pelger trebuia să participe la petrecerea revistei VIVA, dar s-a răzgândit, astfel că a ajuns la restaurant unde a stat până aproape de miezul nopții.

„Ne-am împrietenit, eu fiind brașovean, având persoane cunoscute împreună. Chiar aseară am stat împreună la masă și am băut un pahar de vin”, a povestit Cosmin Ailincă.

„Era puțin abătut, supărat, dar la plecare a fost zâmbitor. Am discutat de niște lucruri normale. Mi-a spus că se va întoarce astăzi cu două prietene, mi-a spus că are un eveniment privat. Din păcate, nu s-a mai întors. Poate că am fost ultimul om care l-a văzut în viață. Nu mă așteptam. Dacă știam, îl țineam aici mai mult”, a declarat patronul restaurantului unde a fost Stephan Pelger ultima dată, potrivit Spynews.

De altfel, pe site-ul cancan.ro au fost postate  ultimele imagini cu Stephan Pelger la restaurant.

Designerul român în vârstă de 43 de ani a fost găsit mort în atelierul său din Sectorul 2 din Bucureşti.

"La data de 8 iunie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 8 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 2, se află o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul persoanei.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Stephan Pelger a fost unul dintre cei mai cunoscuți creatori de modă din România. A îmbrăcat foarte multe vedete și în anul 2015 a povestit că Prima Doamnă, Carmen Iohannis i-a făcut o vizită, la atelierul din Bucureşti şi că pe viitor va exista o colaborare între cei doi, în ceea ce priveşte ţinutele pe care le va purta în cadru oficial.

Stephan Pelger, care pe 8 octombrie ar fi împlinit 43 de ani, a fost un designer talentat și inventiv, devenit faimos atât în țară cât și în străinătate.

 A lansat nenumărate colecții care au fost prezentate pe podiumurile celebre de la Milano, Paris, Veneția, Berlin etc.

El a povestit în urmă cu mai mulți ani că a fost atras de modă încă din copilărie. La 13 ani a avut primul său job, era decoratorul vitrinelor unui magazin de lux din Brașov, iar după câțiva ani își susținea lucrarea de diplomă la Fashion Institute din Viena.

După ce și-a finalizat studiile la Viena, Stephan Pelger a mers pentru o vreme la Munchen unde a lucrat ca stilist la prestigioasa casă de moda "Sisley & Benneton", pentru care a creat o colecție pret-a-porter casual-șic. După trei ani în care a lucrat la Munchen, Stephan s-a întors în România unde, împreună cu niște prietene și-a deschis propria afacere numită "One step forward-Stephan Pelger". 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online