Turiştii români sunt „păziţi”, pe litoralul bulgăresc, de poliţişti din ţara noastră
0Poliţiştii români patrulează, de peste o lună, pe plajele din staţiunile bulgăreşti, Albena şi Nisipurile de Aur. Conform unui Acord Internaţional de colaborare între cele două ţări, aceştia sunt detaşaţi pe litoralul bulgar pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică, alături de colegii lor din acest stat.
Prezenţa poliţiştilor români în Bulgaria, în acest sezon estival, le-a adus turiştilor noştri un motiv în plus de a se simţi în siguranţă, în staţiunile de pe litoralul ţării vecine, deoarece ştiau că, ar putea apela oricând la forţele de ordine, chiar dacă nu ştiu bulgară. De altfel, agenţii detaşaţi anul acesta, în staţiunile bulgăreşti au fost selectaţi din rândul poliţiştilor care cunosc foarte bine limba acestui stat.
Peste 450 de români au cerut sfatul poliţiştilor
Agenţii din România au consiliat, de la începutul acţiunii, peste 450 de români, aflaţi în concediu în Bulgaria, în special pentru obţinerea de informaţii de ordin legislativ din ţara gazdă. Românii s-au interesat, în general, despre limita de viteză, alcoolemia admisă şi despre locurile une îşi pot parca maşinile, legal şi în siguranţă.
De asemenea, poliţiştii români au fost solicitaţi să participe şi la 80
de intervenţii la evenimente care au vizat aplanarea unor stări
conflictuale. O parte dintre scandaluri au pornit de la consumul de alcool iar altele, în urma neînţelegerilor pentru locurile de parcare sau la casele de schimb valutar.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe timpul misiunii, nu s-au înregistrat cazuri de implicare a unor cetăţeni români în comiterea unor fapte penale.
Autorităţile bulgare au fost încântate de prestaţia poliţiştilor români
Poliţia bulgară s-a arătat foarte mulţiumită de activitatea agenţilor noştri detaşaţi în această ţară, deoarece nu a mai trebuit să ducă grija românilor care le „populează” plajele în fiecare vară dar şi de turiştii români care .i-au petrecut concediile în această ţară. De altfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan, "acesta a fost şi motivul prelungirii, până în septembrie a acţiunilor comune din această ţară".
Şefii poliţiilor română şi bulgară au semnat, la 28 iulie 2010 un Acord de Cooperare Internaţională, prin care în perioadele 12 iulie – 1 august şi 1 – 22 august, câte patru poliţişti români să fie prezenţi în staţiunile turistice de pe litoralul bulgăresc, pentru a desfăşura activităţi de siguranţă publică, în cadrul unor patrule comune cu poliţiştii bulgari. În urma unei analize s-a hotărât însă o prelungire a acţiunilor comune, până la data de 5 septembrie, când se estimează că nu vor mai fi aşa mulţi români pe litoral.
Azi se încheie
misiunea celei de-a doua serii de poliţişi dar, doi agenţi vor mai
rămâne încă două săptămâni
pe teritoriul Bulgariei.